Antena 3 CNN Actualitate Percheziţii ale procurorilor DNA la instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ

Percheziţii ale procurorilor DNA la instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ

Percheziţii ale procurorilor DNA la instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ
Sursa foto: Foto: Intact Images
07 Iun 2017   •   10:08

Procurorii DNA efectuează, miercuri, 12 percheziţii la instituţii publice şi firme din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ, într-un dosar în care există suspiciuni de corupţie.

Potrivit DNA, Serviciul Teritorial Suceava face cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, comise în perioada 2013-2016.

”În cursul zilei de 7 iunie 2017, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 12 locaţii din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ‚ iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice”, anunţă procurorii DNA, într-un comunicat, fără alte precizări.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close