Antena 3 CNN Actualitate Peste 12.000 de angajaţi CFR ar putea fi concediaţi. Sindicaliştii ameninţă cu greva

Peste 12.000 de angajaţi CFR ar putea fi concediaţi. Sindicaliştii ameninţă cu greva

Peste 12.000 de angajaţi CFR ar putea fi concediaţi. Sindicaliştii ameninţă cu greva
Sursa foto: CFR
20 Mar 2009   •   13:35

12.139 de oameni ar putea fi disponibilizaţi în sectorul feroviar, potrivit unui program de restructurare a sistemului. Potrivit Mediafax, programul nu prevede nicio formă de protecţie socială pentru personalul disponibilizat.

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial (FNFMC), care a primit, vineri, documentele de la Ministerul transporturilor, se opune măsurilor prevăzute.

Gheorghe Popa, liderul FNFMC, a declarat pentru sursa citată că programul prevede concedierea a peste 12.000 de oameni, dintre care 5.949 la CFR Marfă şi filialele ei, 2.545 la CFR Călători şi filialele ei, 3.536 la CFR SA şi filialele ei şi 109 la Societatea de Administrare Active Feroviare, Societatea Feroviară de Turism, Autoritatea Feroviară Română şi Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară.

"În programul de restructurare nu se prevede nicio formă de protecţie socială pentru personalul disponibilizat. Un salariat disponibilizat în această perioadă deosebit de dificilă este un om sacrificat fără nicio perspectivă. Mai mult, programul va afecta şi anumite comunităţi locale şi agenţi economici prin închiderea unor secţii de circulaţie şi prin anularea unui număr mare de trenuri", a precizat Gheorghe Popa.

Sindicaliştii se vor întâlni, luni, cu directorii generali pentru a discuta despre restructurarea feroviară. Dacă nu se va ajunge la un consens, liderii sindicatelor anunţă că vor declanşa noi proteste, fiind şanse să se ajungă chiar şi la grevă.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: disponibilizari CFR
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close