Antena 3 CNN Actualitate Peste 130 de descinderi au avut loc la vămile din vestul ţării. Circa 100 de persoane au fost reţinute

Peste 130 de descinderi au avut loc la vămile din vestul ţării. Circa 100 de persoane au fost reţinute

Peste 130 de descinderi au avut loc la vămile din vestul ţării. Circa 100 de persoane au fost reţinute
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Feb 2011   •   08:18
Update 3: Şeful vămii Stamora Moraviţa, Milan Ştefan Gubic, a fost dat în urmărire generală. El este căutat în dosarul de corupţie în cadrul căruia au fost aduşi la audieri zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră. Acesta intrase în concediu medical săptămâna trecută.

Update 2:
Cel puţin 100 de persoane au fost reţinute în total, în urma percheziţiilor.


Update:
Descinderile la punctul de trecere a frontierei Naidăş din judeţul Caraş-Severin s-au încheiat, iar la ora transmiterii. Două elicoptere MAI au aterizat în zona punctului vamal, cu acestea urmând să fie aduşi la Bucureşti aproximativ 20 de vameşi şi poliţişti de frontieră.

 


Peste 130 de descinderi au avut loc, marţi, de la ora 6:00, la locuinţele şi la locurile de muncă ale unor vameşi şi poliţişti de frontieră din zona de vest a ţării, persoanele vizate urmând să fie aduse la Bucureşti pentru audieri, potrivit Mediafax.

Mai multe filtre au fost organizate de poliţişti şi jandarmi pe drumul dintre Timişoara şi Vama Stamora Mraviţa, iar descinderi au avut loc şi la locuinţele vameşilor şi poliţiştilor din municipiu. În judeţul Caraş-Severin, zeci demascaţi au descins la vama Naidăş, a cărei activitate a fost blocată, în timp ce pe drumurile din judeţ au fost organizate mai multe filtre.

Imagini în direct de la Vama Stamora Moraviţa



Descinderi au fost şi în Reşiţa, la locuinţele vameşilor şi poliţiştilor de frontieră vizaţi de anchetatori. Descinderile din Timiş şi Caras-Severin au început simultan, marţi dimineaţă, la ora 6:00.

La descinderi au participat jandarmi, poliţişti, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, persoaneole vizate în acheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie urmând a fi aduse la Bucureşti pentru audieri.

În acest caz, poliţiştii şi vameşii vizaţi au fost monitorizaţi mai multe luni, procurorii având indicii şi probe privind fapte de corupţie la punctele de trecere a frontierei.



Vama Stamora Moraviţa, aflată la graniţa cu Serbia, a fost blocată, marţi dimineaţă, după ce două autocare pline cu poliţişti şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), coordonaţi de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au ajuns la punctul de trecere a frontierei.
 
Potrivit anchetatorilor, au fost vizaţi vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de luare de mită şi înlesnire a traficului cu ţigări din Serbia. Mai multe filtre au fost organizate de poliţişti şi jandarmi pe drumul dintre Timişoara şi Vama Stamora Mraviţa, iar descinderi au loc, la ora transmiterii acestei ştiri, şi la locuinţele vameşilor şi poliţiştilor din municipiu.

În judeţul Caraş-Severin, zeci demascaţi au descins la vama Naidăş, a cărei activitate a fost blocată, în timp ce pe drumurile din judeţ au fost organizate mai multe filtre. Descinderile din Timiş şi Caras-Severin au început simultan, marţi dimineaţă, la ora 6.00.




Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş - Severin, Emilia Maghiar, a declarat că inspectoratul nu comentează această acţiune a DGA.

Întreaga acţiune este coordonată de la Bucureşti, fiind similară celei de săptămâna trecută, de la Vama Siret, din judeţul Suceava, în urma căreia sunt cercetate penal 59 de persoane, între care un comisar de poliţie de frontieră, lucrători de poliţie la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Siret-Suceava şi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret. Cele 59 de persoane au fost arestate, la cererea anchetatorilor, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Ulterior, avocaţii inculpaţilor au declarat recurs la deciziile de arestare preventivă, ce urmează să fie judecat la instanţa supremă.




×
Subiecte în articol: descinderi vama contrabanda Reşiţa Pitești
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close