Antena 3 CNN Actualitate Peste 20 de mii de elevi clujeni au rămas fără cornuri. Firma care livra produsele a intrat în faliment

Peste 20 de mii de elevi clujeni au rămas fără cornuri. Firma care livra produsele a intrat în faliment

Peste 20 de mii de elevi clujeni au rămas fără cornuri. Firma care livra produsele a intrat în faliment
Sursa foto: Foto: Mediafax
04 Dec 2012   •   09:51

Aproape 23.000 de elevi din judeţul Cluj nu mai primesc cornuri prin programul Cornul şi Laptele. Programul a fost sistat, deoarece firma care livra produsele a intrat în faliment.

La Şcoala Generală nr. 1 din Gherla învaţă peste 1.000 de copii. Ieri dimineaţă, însă, elevilor li s-a împărţit doar laptele, fără corn. Conducerea instituţiei a aflat vineri printr-o înştiinţare primită de la inspectorat că se va lua o pauză de la distribuirea cornului.

"Ni s-a adus la cunoştiinţă că începând cu data de 3 decembrie din cauza falimentului firmei SC Roland SRL, pe o perioadă de 3-4 zile nu se va mai primi acest produs de panificaţie ", a declarat Liliana Pop, directoarea şcolii.

În aceeaşi situaţie cu şcolarii din Gherla sunt alte zeci de mii din tot judeţul Cluj. Părinţii spun că acest corn este important pentru copii, mai ales pentru cei săraci, pentru care, de multe ori, cornul şi laptele primit de la şcoală reprezintă singura masă din ziua respectivă.

Societatea a informat oficial Consiliul Judeţean Cluj despre faptul că nu mai poate oferi copiilor cornuri iar preşedintele CJ Cluj a dat asigurări că, până la sfârşitul acestei săptămâni, situaţia va fi remediată. Până la organizarea unei noi licitaţii, o alta firmă va distribui cornuri în şcolile clujene.



×
Subiecte în articol: faliment
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close