Antena 3 CNN Actualitate Peste 5.000 de tineri care nu au luat Bacul, angajaţi pe fonduri europene

Peste 5.000 de tineri care nu au luat Bacul, angajaţi pe fonduri europene

Peste 5.000 de tineri care nu au luat Bacul, angajaţi pe fonduri europene
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    15 Mai 2013   •   19:07
Guvernul va aplica o schemă-pilot de "garanţii pentru tineri", având ca grup-ţintă un număr de 5.000 tineri absolvenţi de liceu care nu au fost declaraţi admişi la examenul de Bacalaureat, pentru a creşte oportunităţile acestora de angajare.

Proiectul este finanţat din fonduri europene, iar schema a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin memorandum.
 
"Schema-pilot va avea ca grup ţintă 5.000 de tineri absolvenţi de liceu care nu au fost declaraţi admişi la examenul de Bacalaureat. Implementarea acestei scheme-pilot va permite identificarea unui set eficient de măsuri, adaptat specificului naţional, pe baza căruia se va proiecta schema de garanţii pentru tineri 2014-2020", arată Guvernul, informează Mediafax.
 
Executivul consideră că schema, finanţată prin Programul Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), va contribui la utilizarea la maximum a finanţării, în acord cu prevederile recomandării Consiliului Uniunii Europene în domeniu, şi va creşte oportunităţile de acces ale tinerilor la piaţa muncii.
 

 

 

×
Subiecte în articol: fonduri europene angajari bac
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close