Antena 3 CNN Actualitate Piaţa berii a înregistrat o creştere de 4% în primul semestru din 2012

Piaţa berii a înregistrat o creştere de 4% în primul semestru din 2012

Piaţa berii a înregistrat o creştere de 4% în primul semestru din 2012
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    12 Sep 2012   •   16:12

În primul semestru al anului 2012, consumul de bere din România a înregistrat o creştere de 4% faţă de perioada similară a anului 2011.

Astfel, în primele şase luni din acest an, consumul de bere a însumat 8,3 milioane hectolitri, potrivit unui comunicat remis miercuri de Asociaţia Berarii României şi citat de Agerpres.

În perioada ianuarie - iunie 2012, volumul de vânzări înregistrat de Bergenbier, Heineken România, Romaqua Group, Ursus Breweries şi United Romanian Breweries a fost de 7,8 milioane hectolitri, o creştere de 5,4% faţă de perioada similară a anului trecut.

Printre motivele acestui bilanţ pozitiv se numără o serie de factori, precum temperaturile ridicate sau disputarea Campionatului European de fotbal.

„După o lungă perioadă în care piaţa berii a fost profund marcată de un context economic nefavorabil, mai exact la patru ani de la declanşarea recesiunii, se înregistrează prima creştere. Această evoluţie se datorează unui cumul de factori care a generat la nivel de piaţă reluarea unui trend pozitiv. Astfel, temperaturile ridicate şi Campionatul European de Fotbal au reuşit să creeze un context favorabil revenirii unor obiceiuri de consum pe care perioada de criză le modificase într-o mare măsură”, a explicat Hezy Ovadia, preşedintele Asociaţiei Berarii României.

Peste 98% din cantitatea de bere consumată în România este asigurată din producţia internă, piaţa berii înregistrând cel mai mic nivel al importurilor din industria alimentară.

Industria berii generează în total un număr de 76.000 locuri de muncă, atât în unităţile de producţie, cât şi în sectoare adiacente precum retail, industrie ospitalieră, furnizori şi distribuitori.

În anul 2011, volumul total al pieţei berii a atins 17 milioane hectolitri, menţinându-se la nivelul anului precedent, iar vânzările realizate de membrii Asociaţiei Berarii României au atins un volum de 15,6 milioane hectolitri.

Investiţiile totale efectuate de membrii Asociaţiei au înregistrat, la nivelul anului 2011, 61 milioane euro, în creştere cu 10 milioane euro faţă de 2010.

Având ca referinţă datele furnizate de ultimul recensământ al populaţiei României, consumul de bere per capita, în 2011, a atins valoarea de 89 litri.

La nivelul anului trecut, contribuţia la bugetul de stat prin diferite taxe (TVA, accize, taxe de personal, diverse impozite şi contribuţii la asigurările sociale) ale membrilor Asociaţiei a atins pragul de 272 milioane de euro, în creştere cu 2 milioane euro faţă de 2010.

×
Subiecte în articol: bere consum
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close