Recrutarea, dezvoltarea competențelor și responsabilitateapentru deciziile luate cu ajutorul AI, printre temele discutatede specialiștii din HR, business și tehnologie
Antena Academy și Antena Group au organizat pe 12 noiembrie, la București, cea de-a treia ediție a conferinței „Piața muncii înfața revoluției AI – Arhitecții viitorului”. Evenimentul a adusîmpreună specialiști din HR, business, tehnologie și psihologiepentru a discuta despre schimbările din piața muncii și desprefelul în care organizațiile își pot pregăti oamenii pentru muncaalături de inteligența artificială.
Conferința a fost moderată de Nadina Câmpean, jurnalistAntena 1, corporate affairs și lector Antena Academy și Adrian Maniuțiu, managing partner EM360 Group, și i-a avut ca invitați pe Raluca Dumitra, CMO eJobs Group, Cătălina Schveninger, consultant în strategii de învățare și competențeAI, Corina Anghel, People & Culture Professional, Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant, Aurelian Ciocan, trainer de public speaking, Simona Nicolaescu, antreprenor, psihoterapeut și trainer, și Ovidiu Călinescu, Privacy & AI Governance Counsel. Ediția a beneficiat de sprijinul a 17 parteneri, care s-au alăturat Antena Academy și Antena Group în organizarea evenimentului.
![]()
La conferință au participat peste 150 de persoane, care au urmărit prezentări și au luat parte la workshopuri unde au dezbătut idei despre relația dintre candidați și angajatori, transformarea rolurilor profesionale, dezvoltarea competențelor, utilizarea responsabilă a AI în recrutare și anxietatea asociatăschimbărilor tehnologice.
De la „Marea Demisie” la „Marea Concesie”
Cum arată piața muncii pentru candidați și ce compromisuri sunt aceștia dispuși să facă pentru un loc de muncă? Raluca Dumitra, CMO eJobs Group, a deschis seria prezentărilor cu tema „De la Marea Demisie la Marea Concesie: Candidatul flexibil într-o piață rigidă”.
Potrivit datelor eJobs România și Reveal Marketing Research prezentate în cadrul conferinței, 78% dintre respondenți au observat o creștere a competiției pentru locurile de muncă, iar 77% au început să aplice la mai multe poziții pentru a-șicrește șansele de a fi contactați de recrutori.
Datele arată și ce compromisuri ar lua în calcul candidații pentruo angajare mai rapidă: 35% dintre respondenți ar accepta sălucreze într-un domeniu diferit, iar 23% ar lua înconsiderare o poziție sub nivelul lor de experiență saucalificare. În prezentare au fost abordate și așteptărilecandidaților privind transparența salarială și primirea unuirăspuns după aplicare.
Cum pregătim oamenii pentru munca alături de AI?
Transformarea competențelor și rolul departamentelor de HR s-au aflat în centrul workshopului susținut de Cătălina Schveninger, consultant în strategii de învățare și competențeAI: „HUM-BOT: Noul raison d’être al resurselor umane înera inteligenței artificiale”.
Prezentarea a adus în discuție modul în care organizațiile își pot dezvolta oamenii și își pot regândi activitatea odată cu introducerea AI. Unul dintre subiecte a fost formarea juniorilor, în condițiile în care unele dintre sarcinile prin care aceștiaacumulau experiență pot fi sprijinite sau preluate de tehnologie.
Relația dintre digitalizare, productivitate și starea de bine a angajaților a fost abordată de Corina Anghel, specialist People & Culture, în prezentarea „Mai digitali. Mai eficienți. Mai fericiți?”.
Perspectiva propusă participanților a pornit de la întrebăriconcrete: ce activități pot fi eliminate sau simplificate, ceprocese trebuie regândite și cum poate fi folosit timpul câștigatprin introducerea tehnologiei. Prezentarea a evidențiat șiimportanța implicării angajaților în schimbările care le influențează activitatea.
AI în recrutare și responsabilitatea pentru decizii
Utilizarea inteligenței artificiale în recrutare aduce în prim-plan întrebări despre protecția datelor candidaților, transparență șirolul oamenilor în procesul de selecție.
În workshopul „Algoritmul a decis. Cine răspunde? GDPR șiguvernanța AI în recrutare”, Ovidiu Călinescu, Privacy & AI Governance Counsel la BattleGroup, a abordat responsabilitateaorganizațiilor care folosesc sisteme automate în evaluareacandidaților.
Un scenariu ilustrativ prezentat în cadrul workshopului a urmăritsituația unui candidat respins automat la câteva secunde dupăaplicare, care solicită ulterior o explicație. Exemplul a deschisdiscuția despre modul în care sunt folosite instrumentele de evaluare și despre capacitatea organizațiilor de a explica rolulacestora în procesul de recrutare.
O altă perspectivă asupra interacțiunii dintre oameni șitehnologie a fost adusă de Aurelian Ciocan, specialist în public speaking și dicție, prin workshopul „Limbajul trupului: cândalgoritmii citesc gesturile, mai contează intuiția?”.
Dimensiunea umană a schimbării tehnologice
Pe lângă deciziile despre procese și instrumente, introducerea AI în organizații poate aduce și întrebări personale: cum se vaschimba rolul meu și ce competențe voi avea nevoie să dezvolt?
În workshopul „AI Anxiety: De la frică la control”, Simona Nicolaescu, antreprenor, psihoterapeut și trainer, a prezentat un instrument în cinci pași pentru explorarea anxietății asociateschimbărilor tehnologice și identificarea unor acțiuni concrete.
Conferința a oferit participanților un cadru pentru a privitransformările pieței muncii din perspective diferite: de la așteptările candidaților și nevoile echipelor, până la responsabilitatea organizațiilor în utilizarea tehnologiei.
Cea de-a treia ediție a conferinței „Piața muncii în fațarevoluției AI” s-a desfășurat sub tema „Arhitecții viitorului – Redefinirea HR-ului în Era Inteligenței Artificiale”.
Evenimentul a fost organizat de Antena Academy și Antena Group, cu sprijinul partenerilor eJobs, Beyond Business School, CCIFR, ElectroMureș, ZASS, BattleGroup, TRUMED, Cafeneaua Parcului, iajob.ro, Magna Pharm, DreamBig, EM360, Psychologies, Dynamic, Top Line, Silhouette și Radio ZU.
Mai multe informații sunt disponibile pe conferinta.antena-academy.ro.