Plajele din sudul litoralului românesc sunt distruse de un fenoment neobişnuit, care se numeşte "cliffing". Valurile şi curenţii puternici au creat dune care au şi un metru înălţime, potrivit Antena 3 CNN. Turiştii spun că le este greu să mai ajungă în apa Mării Negre din cauza "zidurilor de nisip". Iar pentru copii și vârstnici poate fi riscant.
Furtuna violentă de pe Marea Neagră, care a avut loc în cursul săptămânii trecute, a distrus mai multe plaje din Saturn. Tot atunci, salvamarii au arborat steagul roşu pentru turişti. Pe de altă parte, curenții puternici au format un prag de nisip ce are peste 1 metru înălțime. Fenomenul se numeşte "cliffing", au spus biologii marini şi întâlnit pe litoralul românesc mai ales după furtuni sau perioade cu mare învolburată și curenți puternici. Drumul de la şezlong sau prosop până la apa Mării Negre poate să fie riscant în special pentru copii și vârstnici, avertizează specialiştii.
Răzvan Mateescu, cercetător ştiinţific la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină (INCDM) "Grigore Antipa", Constanţa, a explicat fenomenul neobişnuit într-un interviu oferit la Antena 3 CNN. "Pe sudul litoralului, avem o intensificare a proceselor de eroziune – urmare a unui episod de furtună pe parcursul a trei - patru zile în care valurile au avut chiar şi un metru jumate spre doi metri înălţime", a spus specialistul.
Întrebată cum urcă şi cum ajunge la plajă, o tânără a răspuns: "Greu" şi a spus că acest lucru se întâmplă din cauza diferenţei mari de nivel. Unii dintre turişti aleg să îşi pună prosoapele între dunele de nisip şi zona în care se sparg valurile mării.
Angajaţii de la Apele Române vor interveni în cursul nopţii cu utilaje și vor nivela plajele distruse de fenomenul "cliffing".