Antena 3 CNN Actualitate Planul de urgență al Guvernului pentru românii care lucrează în Marea Britanie

Planul de urgență al Guvernului pentru românii care lucrează în Marea Britanie

Planul de urgență al Guvernului pentru românii care lucrează în Marea Britanie
Sursa foto: foto: Pixabay.com
22 Apr 2017   •   12:16

Guvernul se pregăteşte să gestioneze efectele post-Brexit, fiecare minister lucrând, în ultima lună, la identificarea problemelor specifice, inclusiv prin iniţierea de programe speciale, a declarat vineri, la Focşani, pentru AGERPRES, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vicepremierul Sevil Shhaideh.

"Guvernul nostru, chiar de acum o lună, a început o analiză în acest sens, la nivelul fiecărui minister. Prin grija Ministerului Afacerilor Externe, prin grija ministrului delegat pentru Afaceri Europene, fiecare minister identifică soluţii, situaţii care pot interveni în urma Brexitului, astfel încât poziţia noastră, ca şi Guvern, să fie finalizată şi acoperitoare pentru toate aceste domenii", a declarat vicepremierul.
Shhaideh a dat un exemplu în acest sens.

"La nivelul Ministerului Dezvoltării, în momentul în care ar exista o situaţie impusă de Brexit de returnare a cetăţenilor români - este doar un caz ipotetic - analizăm partea de locuinţe, posibilităţi de încadrare, avem şi programe speciale pentru cei care se întorc în ţară prin crearea de noi locuri de muncă", a spus Shhaideh.
Ministrul DRAPFE, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a efectuat vineri o vizită de lucru în Vrancea, ocazie cu care s-a întâlnit cu 77 de primari din judeţ în vederea lansării etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: guvern Brexit
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close