Antena 3 CNN Actualitate Ploieşti: Femeie cercetată după ce câinele maidanez pe care îl adoptase a muşcat un bărbat

Ploieşti: Femeie cercetată după ce câinele maidanez pe care îl adoptase a muşcat un bărbat

Ploieşti: Femeie cercetată după ce câinele maidanez pe care îl adoptase a muşcat un bărbat
Sursa foto: Foto: thedentonlawfirm.com
de S.T.    |    24 Sep 2013   •   23:19

O femeie din Ploieşti este cercetată penal de poliţişti, după ce un câine pe care îl adoptase de la Serviciul public de gestionare a câinilor comunitari a scăpat din lanţul în care era ţinut în faţa blocului şi a muşcat un bărbat, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis dosar penal pe numele unei femei în vârstă de 59 de ani din Ploieşti, fiind acuzată că a adoptat un câine comunitar care a muşcat un bărbat.
   
Poliţiştii au deschis dosar penal după ce luni, în jurul orei 10.30, un bărbat de 22 de ani a sunat la 112 şi a reclamat că, în timp ce mergea pe aleea unui bloc dintr-un cartier din zona de nord a municipiului Ploieşti, a fost muşcat de un câine.
   
Oamenii legii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că animalul era crescut într-un coteţ improvizat în faţa blocului respectiv şi fusese adoptat de la Serviciul de gestionare a câinilor comunitari de către femeia de 59 de ani.
   
Femeia ţinea câinele în faţa blocului, în lanţ, animalul reuşind să scape şi să-l muşte pe bărbatul de 22 de ani.
   
Locatarii blocului au declarat că animalul îi deranjează şi au precizat că nu este prima dată când atacă o persoană.

Femeia cercetată penal riscă o pedeapsă cu închisoarea între şase luni şi cinci ani.

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close