Antena 3 CNN Actualitate PNL: "Nu poți lupta cu drogurile cu jumătăți de măsură"

PNL: "Nu poți lupta cu drogurile cu jumătăți de măsură"

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal a transmis, astăzi, un mesaj pe rețelele de socializare cu privire la legislaţia din România ce vizează consumul şi traficul de droguri.

PNL: "Nu poți lupta cu drogurile cu jumătăți de măsură"
Sursa foto: Hepta | SportPictures / Razvan Pasarica
de Ioana Mircea    |    14 Sep 2023   •   13:30

 Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a afirmat că în Parlament sunt depuse de USR proiecte de lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri în vederea consumului.

„Drogurile distrug vieți și familii în România. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat măsuri urgente, o reformă amplă a sistemului, dar și un plan pentru siguranța elevilor în școli. Acțiunile din ultimele zile - prin care se fac percheziții și sunt capturate cantități semnificative de droguri - sunt doar primii pași. Nu poți lupta cu drogurile, cu jumătăți de măsură. Nu poți să faci concesii - așa cum își doresc unii prin Parlament”, a scris pe Facebook, Ionuț Stroe.

El a precizat că PNL s-a luptat pentru respingerea acestui proiect de lege.

Citeşte şi: Mihai Pascu, tatăl șoferului drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai, a ajuns la DIICOT cu o cască de motociclist pe cap

„Chiar în limita a trei grame! Așa ceva este intolerabil și reprezintă doar o gură de oxigen dată traficanților, care folosesc astfel de breșe pentru a acționa, fără a mai fi condamnați. E verificat în alte state deja. Cine sunt autorii legii? Foști și actuali parlamentari ai USR, bineînțeles. Prin acest proiect deschid o autostradă către traficul și consumul de droguri. Iar dacă ar fi adoptat, nu trebuie să ne ascundem să o spunem, ei ar deveni autorii morali ai viitoarelor tragedii de tipul 2 mai.

Colegii mei, senatorii PNL, s-au luptat pentru respingerea acestui proiect de lege și la fel vom face și în Camera Deputaților! Respingerea proiectului nu e o doar o decizie politică, e un act de responsabilitate socială", a precizat Ionuţ Stroe, pe pagina de Facebook.

×
Subiecte în articol: PNL droguri
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close