Antena 3 CNN Actualitate Poliţia Rutieră: Nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj în urma incidentului în care a fost implicat preşedintele Traian Băsescu

Poliţia Rutieră: Nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj în urma incidentului în care a fost implicat preşedintele Traian Băsescu

Poliţia Rutieră: Nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj în urma incidentului în care a fost implicat preşedintele Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
13 Apr 2013   •   14:27

Şeful Poliţiei Rutiere din IGPR, Lucian Diniţă, a declarat pentru agenţia Mediafax, referitor la accidentul rutier în care a fost implicat sâmbătă preşedintele Traian Băsescu, că în acest caz nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj al instituţiei pe care o conduce.
   
Comisarul şef de Poliţie Lucian Diniţă a confirmat totodată că, în astfel de situaţii, poliţiştii de la Rutieră nu sunt chemaţi deoarece părţile implicate ajung la o înţelegere amiabilă.
   
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov au declarat, la rândul lor, că nu au fost chemaţi la locul accidentului.
   
"Nu s-a sunat nici direct la noi, nici la 112. A fost o simplă tamponare", au spus sursele citate.
   
Preşedintele Traian Băsescu a fost implicat într-un accident auto uşor, în zona podului Otopeni, autoturismul pe care îl conducea tamponând uşor o altă maşină, şeful statului admiţând că incidentul a avut loc din vina sa.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close