Antena 3 CNN Actualitate Poliţist rutier luat la mişto de un "rezident englez" cu BMW cu volan pe dreapta: "N-aveţi benoclu să-mi vedeţi foliile"

Poliţist rutier luat la mişto de un "rezident englez" cu BMW cu volan pe dreapta: "N-aveţi benoclu să-mi vedeţi foliile"

Un poliţist rutier din Bucureşti a fost filmat de fiul unui bărbat, cetăţean român care s-a recomandat a fi "rezident englez", în timp ce era luat la mişto de bărbatul care încerca să scape de amendă, după ce a fost prins cu folii pe BMW-ul cu volan pe dreapta.

Poliţist rutier luat la mişto de un "rezident englez" cu BMW cu volan pe dreapta: "N-aveţi benoclu să-mi vedeţi foliile"
de Alin Tarnovschi    |    10 Ian 2021   •   18:50

Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu câteva zile, în Bucureşti, atunci când şoferul cu BMW cu volan pe dreapta a fost tras pe dreapta de un echipaj al Poliţiei Rutiere, după ce agenţii au descoperit că maşina avea folii neomologate.

În tentativa de a scăpa de amendă, şoferul "englez" a încercat să îl intimideze pe poliţistul rutier şi i-a cerut fiului său să filmeze întreaga scenă. Apoi, s-a dat jos din maşină şi i-a ţinut poliţistului o lecţie de legislaţie rutieră.

"Şofer: Vreau să vă întreb de ce mi-aţi luat talonul la maşină.

Poliţist: Pentru că aveţi folii montate pe geamurile laterale.

Şofer: Aşa este maşina înregistrată în Anglia.

Poliţist: Nu contează. În România, nu avem voie cu folie.

Şofer: Domnule, eu sunt în vacanţă în România. Eu locuiesc în Anglia, sunt rezident în Anglia.

Poliţist: Aveţi buletin de România.

Şofer: Am buletin de România fiindcă sunt cetăţean român, da? Dar eu sunt rezident în Anglia de cinci ani de zile.

Poliţist: Nu contează dacă sunteţi rezident în Anglia sau nu. Atât timp cât circulaţi pe străzile din România nu aveţi voie cu folie.

Şofer: Cum vă numiţi dumneavoastră? Vreau să îmi spuneţi cum vă numiţi dumneavoastră. Mâine o să vorbesc cu comandantul. Vi se pare corect ceea ce aţi făcut?

Poliţist: Da, este foarte corect. Am o bază legală.

Şofer: O bază legală? O maşină străină în România, aveţi bază legală să îmi daţi amendă că am geamuri fumurii.

Poliţist: Aveţi procesul-verbal, 1305 lei este sancţiunea. Dovada este cu drept de circulaţie.

Şofer: Ceea ce aţi făcut dumneavoastră este un mare abuz. Cine v-a pus să mă opriţi?

Poliţist: Atrageţi atenţia cu foliile acelea.

Şofer: Cine v-a trimis? Pe timpul ăsta nimeni nu poate să vadă cât de fumurii sunt geamurile. Sunt convins. La ora asta, la 19.00, nu aveţi benoclu să îmi vedeţi mie foliile.

Poliţist: De pe contrasens v-am văzut.

Şofer: A, deci de pe partea cealaltă m-aţi văzut? Eraţi în mers. Ce ochi aveţi. Mă impresionaţi.

Poliţist: Semnaţi procesul verbal?

Şofer: Nu. Pentru că este un mare abuz", a fost discuţia dintre cei doi.

"Marele abuz" al poliţistului putea fi dovedit şi eventual pedepsit în instanţă, acolo unde şoferul şi-ar fi putut căuta dreptatea în cazul în care ar fi semnat procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În cazul de faţă, şoferul "rezident englez" nu a semnat procesul-verbal, lucru care atrage de la sine imposibilitatea de a ataca în instanţă decizia poliţistului.

×
Subiecte în articol: BMW București
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close