Antena 3 CNN Actualitate Simptomele unui șofer drogat, explicate de un medic și un polițist de la Rutieră: "Percepția ne este foarte afectată"

Simptomele unui șofer drogat, explicate de un medic și un polițist de la Rutieră: "Percepția ne este foarte afectată"

Un agent de poliție de la Rutieră și un specialist din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au explicat, la Antena 3 CNN, cum sunt afectate simțurile și reflexele unui șofer care conduce drogat.

Simptomele unui șofer drogat, explicate de un medic și un polițist de la Rutieră: "Percepția ne este foarte afectată"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Mia Lungu    |    22 Aug 2023   •   09:46

Şoferul de 19 ani care a condus drogat şi a lovit mortal doi tineri, la 2 Mai, a readus în spațiul public multe teme grave: traficul și consumul de droguri, condusul sub influenţa substanțelor interzise, problema recunoaşterii consumului de către părinţi la copiii lor şi multe altele.

Comisarul-şef de poliţie Cristian Andrieş, ofiţer specialist în cadrul Direcţiei Rutiere IGPR și doctorul Bogdan Gheorghe, specialist în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, au explicat, la Antena 3 CNN, cum sunt afectate simţurile, distorsionate percepţiile şi încetinite reacţiile și care sunt pedepsele actuale pentru conducere sub influenţa drogurilor.

"Conducerea sub influența substanțelor psihoactive presupune pericole foarte mari. De ce? Pentru că percepția ne este foarte mult afectată, modul în care apreciem distanțele, modul în care putem reacționa într-o situație de criză, pentru o frânare bruscă.

Nu ne mai putem aprecia efectiv distanțele, nu mai putem să ne dăm seama cât facem până la un anumit obstacol, elemente care pot conduce foarte foarte ușor la producerea unui eveniment.

Iar dacă luăm în calcul faptul că, numai în primele șase luni ale acestui an, au fost constatate aproape 1300 de infracțiuni, în ceea ce privește conducerea sub influența substanțelor psihoactive, este absolut necesar ca Poliția Rutieră să acționeze în continuare pentru depistarea și sancționare acestora.

Aș dori să reamintesc faptul că conducerea sub influența substanțelor psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește de Codul Penal cu pedeapsa închisorii între 1 și 5 ani și, mai mult decât atât, nu cu multă vreme în urmă a fost aprobată acea modificare a Codului Penal care spune că în aceste situații nu se va mai putea da pedeapsă cu suspendare. Deci cu siguranță se va merge pe pedeapsă cu executare în închisoare.", a explicat Comisarul-şef de poliţie Cristian Andrieş.

Doctorul Bogdan Gheorghe: "În cazul drogurilor care perturbă activitatea sistemul nervos central apar halucinații"

"Efectele produse de consumul de droguri depind foarte mult de tipul de drog care este consumat. Drogurile se împart în trei categorii, din punct de vedere al efectului asupra sistemului nervos central: droguri care stimulează activitatea acestuia, care perturbă și care inhibă activitatea sistemul nevocentral.

În cazul drogurilor care perturbă activitatea sistemul nervos central apar halucinați foarte mari și, într-adevăr, acestea pot influența foarte mult capacitatea de conducere a autovehiculului. Pe lângă aceste semne, pot apărea și modificări de comportament. 

În cazul drogurilor de tip stimulant, pe lângă viteza de reacție scăzută în fața anumitor stimuli vizuali sau auditivi, poate apărea un comportament impulsiv accelerăm mai tare, vrem să mergem mai repede, nu mai realizăm viteza, viteza nu mai contează. Noi vrem să ajungem foarte repede și nu mai contează riscurile. Nu mai percepem senzațiile.

Sunt halucinații vizuale, putem avea impresia că pe spațiul de mers apar anumite obstacole și luăm atunci anumite măsuri de a evita obstacolul respectiv. Dar pot apărea de asemenea și efecte auditive: ni se pare că cineva claxonează foarte puternic pe cineva, țipă la noi și atunci, la fel, reacționăm prin aceste activități motorii la stimulii pe care îi percepem.", a precizat doctorul Bogdan Gheorghe, specialist în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: drogat sofer politist Cristian Andrieş
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close