Antena 3 CNN Actualitate Ea este poliţista care s-a împuşcat în baia gării din Strehaia. Adela era căsătorită de numai câteva luni

Ea este poliţista care s-a împuşcat în baia gării din Strehaia. Adela era căsătorită de numai câteva luni

Poliţista care s-a împuşcat în baia gării din Strehaia, cu pistolul din dotare, avea 25 de ani şi era căsătorită de numai câteva luni.

Ea este poliţista care s-a împuşcat în baia gării din Strehaia. Adela era căsătorită de numai câteva luni
Sursa foto: Facebook
de Alin Tarnovschi    |    Cătălin Ene    |    19 Ian 2022   •   12:17

Adela Loredana avea 25 de ani şi era agent de poliţie, ajutor de şef de post la Poliţia Transporturi Strehaia. Tânăra din Filiaşi era căsătorită de numai câteva luni, respectiv din septembrie 2021, atunci când şi-a oficializat relaţia cu iubitul ei, tot poliţist.

În această dimineaţă, tânăra şi-a pus capăt zilelor, cu pistolul din dotare, în baia gării din Strehaia, din motive încă necunoscute. Potrivit unor surse, însă, tânăra ar fi avut anumite certuri în familie.

"La data de 19 ianuarie a.c., ora 09.42, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin apel 112, de un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia, cu privire la faptul că un agent de poliție, de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia.

Aceasta a intrat în serviciu la ora 08.00. Era promoția 2018 a Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, iar ultimul aviz psihologic a fost primit în anul 2020. La fața locului, s-a deplasat o echipă de cercetare, pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului", se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi.

Poliţiştii din Mehedinţi, respectiv colegii tinerei, au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care tânăra poliţistă a decis să îşi pună capăt zilelor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Poliţistă din Strehaia, găsită împuşcată în cap în baia din gară

Tânăra poliţistă, în vârstă de 25 de ani, ar fi intrat în serviciu, având pistolul în dotare, iar în această dimineaţă, în jurul orei 09.40, a intrat în baia gării din Strehaia.

Mai mulţi martori au auzit zgomotul provocat de focul de armă şi au intrat în baie, acolo unde au găsit-o pe tânără împuşcată în cap şi plină de sânge.

Oamenii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj medical.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Tânăra este a doua poliţistă care îşi pune capăt zilelor cu pistolul din dotare, în această lună.

La începutul lunii, o altă poliţistă, din Braşov, s-a sinucis în acelaşi mod, în apartamentul său. Ca şi în cazul de faţă, poliţista de la Braşov ar fi avut anumite probleme în familie.

×
Subiecte în articol: Strehaia politista
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close