Antena 3 CNN Actualitate Polițiștii, obligați să raporteze zilnic numărul de amenzi aplicate: "Vorbim de o normă!"

Polițiștii, obligați să raporteze zilnic numărul de amenzi aplicate: "Vorbim de o normă!"

Acuzaţii grave aduse de poliţiştii din sindicatul Europol. Aceştia susțin că au intrat în posesia unui document emis de Poliția Româna care dă startul "vânătorii de amenzi". Polițiștilor li se impune să raporteze zilnic, până la ora 23:00, numărul de contravenții și avertismente aplicate.

Polițiștii, obligați să raporteze zilnic numărul de amenzi aplicate: "Vorbim de o normă!"
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    25 Feb 2021   •   11:26

Este pentru prima dată când există un asemenea interes vădit din partea MAI pentru amenzile aplicate de polițiști. Și este tot pentru prima dată când se induce în subconștientul polițiștilor că numărul de amenzi aplicate este un "indicator" de performanță.

”Acest document obligă polițiștii ca zilnic, până la ora 23.00, să raporteze numărul de contravenții aplicate defalcat, amenzi, respectiv avertismente. Nu li s-a explicat colegilor de ce este nevoie de această statistică, iar din punctul nostru de vedere, scopul a fost să inducă colegilor din teren că reprezintă o nouă normă, un nou indicator de performanță al activității lor, câte persoane și câte sancțiuni aplică. Lucru total nefiresc, și lucru pe care îl dezavuăm. Îl condamnăm cu fermitate, pentru că agentul constatator nu poate fi supus unor astfel de presiuni de a lucra sub imperiul unor norme de amenzi aplicate populației”, a declarat Cosmin Andreică, liderul sindicatului Europol, la Antena 3. 

Potrivit acestuia, documentul nu se referă doar la amenzile rutiere, și la toate categoriile de sancțiuni contravenționale. 

”Vorbim despre o normă, pentru că, niciodată până în acest moment nu a existat o asemenea solicitare ca zilnic, la 24 de ore, să fie comunicat numărul de amenzi aplicate.  Înțelegem care ar fi scopul acestei statistici, pentru că, în realitate, nu produce niciun fel de efect. Activitatea polițiștilor este evaluată conform normelor în vigoare. 

De asemenea, prin faptul că sunt solicitate aceste informații în mod constant, care oricum se raportau în mod constant o dată pe lună, nu zilnic, credem că este vorba și despre o intimidare la adresa polițiștilor, să nu mai aplice avertismente. Pentru că, în momentul în care vor raporta, la 24 de ore, doar avertismente, unii dintre ei vor fi luați și vor fi trași la răspundere pentru că nu au aplicat amenzi”, a adăugat Andreică. 

 

×
Subiecte în articol: amenzi politisti
Parteneri
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close