Antena 3 CNN Actualitate Polițiștii de penitenciare blochează activitatea pușcăriilor și ies în stradă | Anunţul Federației Sindicatelor din Administraţia Natională a Penitenciarelor

Polițiștii de penitenciare blochează activitatea pușcăriilor și ies în stradă | Anunţul Federației Sindicatelor din Administraţia Natională a Penitenciarelor

"Dacă nu ne omorâți la locul de muncă, ne omorâți prin înfometare, ca pensionari", spune Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, după ce Guvernul a anunţat reformele în sistemul de pensii.

Polițiștii de penitenciare blochează activitatea pușcăriilor și ies în stradă | Anunţul Federației Sindicatelor din Administraţia Natională a Penitenciarelor
Sursa foto: Facebook Admitere Poliția Penitenciară
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Mai 2023   •   20:54

Potrivit preşedintelui Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor "creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani va face ca polițiștii de penitenciare să iasă la pensie direct în sicriu deoarece speranța de viață a acestei categorii socio-profesionale este de aproximativ 62 de ani".

În acest context, nemulțumiți de activitatea Guvernului, polițiștii de penitenciare blochează activitatea pușcăriilor și ies în stradă.

Mai exact, marți, 30.05.2023, "polițiștii de penitenciare își desfășoară activitatea profesională, purtând o banderolă albă pe braț, pentru a atrage atenția clasei politice cu privire la dezastrul în care se află penitenciarele din cauza proastei guvernări PNL-PSD-UDMR. Greva japoneză de marți va fi urmată de blocarea la propriu a penitenciarelor.

Miercuri, 31.05.2023 polițiștii de penitenciare vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2-4 ore", anunţă Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, în cadrul unui comunicat transmis presei. 

Polițiștii de penitenciare vor începe de miercuri blocarea penitenciarelor prin “exces de zel”.

Primul penitenciar blocat prin “exces de zel” va fi Craiova, urmat de Bistrița și Bacău. Metoda excesului de zel a fost preferată pentru că polițiștii de penitenciare nu au dreptul la grevă.

În schimb, metoda ocolitoare a grevei și anume “excesul de zel” înseamnă respectarea cu strictețe a legilor, regulamentelor și procedurilor interne care blochează poliția penitenciară.

Birocrația, lipsa de personal și precaritatea dotărilor pot determina ca prima activitate dintr-o pușcărie și anume “accesul angajaților în penitenciar” să dureze aproximativ 4 ore, activitate care în mod obișnuit durează aproximativ 45 de minute", mai spune Cosmin Dorobanțu.

"Dacă nu ne omorâți la locul de muncă, ne omorâți prin înfometare, ca pensionari"

"Coaliția PSD-PNL reformează sistemul pensiilor militare “la comanda” Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, fără consultarea instituțiilor de forță ale României.

Pentru reformarea pensiilor militare, ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a solicitat nici formal și nici informal puncte de vedere de la ministerele de resort (Apărare, Interne, Justiție), ci a venit cu fițuica în mână de la Bruxelles. Politicienii vremii mai reprezintă interesele românilor?

Creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani va face ca polițiștii de penitenciare să iasă la pensie direct în sicriu deoarece speranța de viață a acestei categorii socio-profesionale este de aproximativ 62 de ani.

Modificarea bazei de calcul a pensiilor militare le va oferi polițiștilor de penitenciare o pensie sub costurile unei vieți decente, sub acel coș minim despre care guvernanții nu vor niciodată să vorbească.

PNL și PSD, dacă nu ne omorâți la locul de muncă, ne omorâți prin înfometare, ca pensionari! Sună cinic, dar aveți experiență. Ca dovada aveți cazurile românilor care au murit de foame și frig în casă, în iarna anului 2022", a mai transmis președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. 

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close