Antena 3 CNN Actualitate Polul frigului din România! Locul în care s-au înregistrat luni dimineața -21 de grade Celsius

Polul frigului din România! Locul în care s-au înregistrat luni dimineața -21 de grade Celsius

Cel mai frig a fost, luni dimineaţa, în Târgul Lăpuş, judeţul Maramureş, unde s-au înregistrat minus 21 de grade, iar cel mai mare strat de zăpadă este la Bâlea Lac, în munţii Făgăraş, de peste 2,2 metri.

Polul frigului din România! Locul în care s-au înregistrat luni dimineața -21 de grade Celsius
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Ian 2022   •   09:44

Polul frigului din România a fost, luni dimineaţa, în Târgul Lăpuş, judeţul Maramureş, potrivit înregistrărilor de la bordul unui TIR aflat în zonă. Tot -21 de grade au fost înregistrate şi în municipiul Dej din judeţul Cluj. 

Foarte frig a fost şi în oraşul Dumbrăveni, din judeţul Sibiu, unde s-au înregistrat minus 20 de grade. Cel mai mare strat de zăpadă este la Bâlea Lac, în munţii Făgăraş, de peste 2,2 metri. 

La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, este risc mare de producere de avalanşe, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci.

Potrivit meteorologilor, luni, vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a țării, geroasă dimineața local în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase, iar noaptea pe arii extinse în vest, nord, nord-est, centru, la deal și pe suprafețe mici în rest.

Marți, vremea se va menține mai rece decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a țării, geroasă la începutul zilei cu precădere în nord, în nord-est, în centru şi în vest, iar noaptea local în centru, în zonele deluroase din sud și izolat în rest.

 

×
Subiecte în articol: Sibiu ger Maramureș Târgu Lăpuş Dej Cluj
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close