Antena 3 CNN Actualitate Pompierii de la ISU Argeş au intervenit la mai bine de 50 de incendii în ultimele două zile

Pompierii de la ISU Argeş au intervenit la mai bine de 50 de incendii în ultimele două zile

Pompierii de la ISU Argeş au intervenit la mai bine de 50 de incendii în ultimele două zile
Sursa foto: Foto: layoutsparks.com
18 Mar 2012   •   19:16

Echipajele ISU Argeş au intervenit în ultimele două zile pentru stingerea a mai mult de 50 de incendii de vegetaţie, unele extinse pe suprafeţe de zeci de hectare, conform Agerpres.

Cele mai violente, extinse pe suprafeţe de 20 - 30 de hectare, s-au produs pe terenuri ale administraţiilor locale din comuna Priboieni, Schitu Goleşti şi Călineşti, conform datelor prezentate de ofiţerul de presă al ISU Argeş, locotenent Mădălina Epure.

"În ultimele 48 de ore, structurile operative au participat la peste 50 de intervenţii la arderile necontrolate, ce au afectat sute de hectare de vegetaţie uscată şi litieră de pădure. Facem apel la cetăţeni să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, având în vedere consumul mare de forţe umane şi materiale la acest tip de incendii", conform Mădălinei Epure.

Pentru a reduce fenomenul, cei de la ISU Argeş au început şi controale tematice pentru respetarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

În urma acesto controale, pompierii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale unor persoane fizice. Amenzile au totalizat circa 30.000 de lei.

×
Subiecte în articol: incendii pompieri hectare
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close