Ponta: Băsescu pune presiune pe justiţie în cazul Voiculescu. Trebuia să se abţină

de A.M.P    |    05 Aug 2014   •   20:28

Premierul Victor Ponta a afirmat, într-o intervenţie la un post de televiziune, că preşedintele Traian Băsescu încearcă să pună presiune pe justiţie, prin faptul că se pronunţă public în cazul Dan Voiculescu exact în ziua în care instanţa judecă acest caz.

"Constat că Băsescu, prin ieşirea sa publică, influenţează şi încearcă să influenţeze justiţia, să pună presiune pe justiţie, în cazul domnului Voiculescu. Cred că e de condamnat Traian Băsescu, care astăzi, în ziua în care ar trebui să judece instanţa, iese şi, prin declaraţii publice, pune sau încearcă să pună presiune pe justiţie", a spus Ponta la postul B1 TV.
   
El a mai afirmat că Băsescu trebuia să tacă din gură, deoarece nu este jurnalist.
   
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că presiunea mediatică în cazul procesului lui Dan Voiculescu este în neregulă, subliniind că această presiune lasă urmări asupra judecătorilor.


   

Alegeri 2020
Alegeri 2020
x close