Antena 3 CNN Actualitate Ponta, despre numirea lui Silaghi: Până luni vom şti ministrul la Transporturi

Ponta, despre numirea lui Silaghi: Până luni vom şti ministrul la Transporturi

Ponta, despre numirea lui Silaghi: Până luni vom şti ministrul la Transporturi
18 Iul 2013   •   12:28

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu a fost încă contactat de preşedintele Traian Băsescu pe tema numirii lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor, dar că aşteaptă un răspuns, probabil, până luni, din partea acestuia.

"O să vorbesc cu preşedintele şi voi propune ministrul după ce o să am o discuţie cu domnia sa", a spus Ponta.
   
Ponta a precizat că îl poate suna şi el pe şeful statului, nefiind o problemă de "orgoliu".
   
În 12 iulie, Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În locul său, PNL l-a propus pe Ovidiu Silaghi.
   

   

×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close