Antena 3 CNN Actualitate Ponta îi cere oficial lui Băsescu retragerea ordinului Steaua României pentru Tokes

Ponta îi cere oficial lui Băsescu retragerea ordinului Steaua României pentru Tokes

Ponta îi cere oficial lui Băsescu retragerea ordinului Steaua României pentru Tokes
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Aug 2013   •   21:41

Premierul Victor Ponta îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare care va fi transmisă vineri Preşedinţiei, retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Lazslo Tokes, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.

"Mâine dimineaţa (vineri-n.r.), ajunge la Cotroceni scrisoarea prin care premierul Victor Ponta cere retragerea ordinului Steaua României lui Tokes", au spus sursele citate.
   
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
   
În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".
   
Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".
   
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
  
Marţi, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept "grave" şi "neadevărate" acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost "denaturate într-o manieră inimaginabilă".
 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close