Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Legea educaţiei ar putea fi schimbată din nou, până la sfârşitul anului

Ponta: Legea educaţiei ar putea fi schimbată din nou, până la sfârşitul anului

Ponta: Legea educaţiei ar putea fi schimbată din nou, până la sfârşitul anului
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    21 Sep 2012   •   23:11

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că Legea educaţiei ar putea fi schimbată până la sfârşitul anului, deoarece are "prevederi aberante", "care împiedică promovarea unor noi cadre didactice".

"Universitatea de aici, ca şi toate universităţile din ţară, sunt afectate de acele prevederi aberante cuprinse în urmă cu un an şi jumătate, aproape doi ani, în Legea educaţiei, prevederi care împiedică, de fapt, promovarea unor noi cadre didactice. Astă-seară am auzit şi aici ceea ce de altfel se întâmplă în mai toate universităţile româneşti - din cauza unei legi negândite şi promovate de un ministru şi de nişte oameni care habar n-aveau cum funcţionează învăţământul universitar în toată ţara - nu doar la Târgu Mureş, şi la Bucureşti, şi la Cluj, şi la Iaşi - de un an şi jumătate nu mai promovează profesori tineri, pentru că au fost puse condiţii de aşa natură încât să nu le îndeplinească nimeni", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă Legea educaţiei ar urma să fie schimbată, Ponta a răspuns afirmativ, arătând că acest lucru ar putea să se producă până la sfârşitul anului.

"Posturile au fost blocate şi avansările în grade didactice şi în posturi didactice sunt imposibile în acest moment. Dacă mai putem anul acesta, foarte bine, dar orice schimbare va intra de anul viitor", a arătat premierul.

"Sunt aici alături de ministrul Educaţiei, sarcina principală evident îi aparţine ministrului Educaţiei, pentru a discuta cu conducerea şi cu cadrele didactice din cadrul UMF soluţia legală, corectă şi echitabilă pentru ca această universitate de mare prestigiu să-şi desfăşoare activitatea în interesul studenţilor, în interesul celor care ar beneficia de viitorii medici şi într-un final în interesul cadrelor didactice. Din punctul meu de vedere - şi am spus lucrul acesta şi când eram în opoziţie, o spun cu atât mai mult acum, când sunt la conducerea Guvernului - nu este o idee bună şi nu trebuie să avem facultăţi separate", a afirmat premierul.

El a adăugat că, pe de altă parte, UMF Târgu Mureş este declarată, prin Legea educaţiei, universitate multiculturală, şi ca atare va trebui să asigure reprezentanţi maghiari în structurile de conducere ale Universităţii, în proporţie de o treime, în timp ce românii ar trebui să constituie celelalte două treimi.



×
Subiecte în articol: Victor Ponta Legea Educaţiei
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close