Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Nu se fac schimbări la Parchetul General până la 1 octombrie. A fost una dintre minciunile lui Băsescu

Ponta: Nu se fac schimbări la Parchetul General până la 1 octombrie. A fost una dintre minciunile lui Băsescu

Ponta: Nu se fac schimbări la Parchetul General până la 1 octombrie. A fost una dintre minciunile lui Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
23 Aug 2012   •   21:21

Premierul Victor Ponta a declarat joi, într-o intervenţie telefonică la RTV, că este posibilă schimbarea, de la 1 octombrie, a conducerii Parchetului General, mandatul Laurei Codruţa Kovesi expirând la acea dată.
   
„Una dintre cele mai evidente minciuni folosite de preşedintele Băsescu şi de PDL a fost când au spus l-am suspendat pe Traian Băsescu ca să îi schimbăm pe cei doi şefi. Iată că nu i-am schimbat deşi domnul Antonescu a fost şi este la Cotroceni. În cazul domnului Morar, mandatul i-a expirat demult. Trebuie numită o altă persoană la DNA. (...) Să nu credem acum că dacă nu este domnul Morar, nu mai există nici un procuror în România. Mai există, chiar foarte mulţi. Nu este chiar de neînlocuit. (...) În cazul doamnei Kovesi, acesteia îi expiră mandatul în octombrie . Până atunci nu se va face nicio schimbare. De la 1 octombrie trebuie numită o altă persoană, aşa cum spune legea“, a precizat premierul.
   
Victor Ponta a subliniat că, potrivit înţelegerilor cu Comisia Europeană, ministrul Justiţiei va propune mai multe nume pentru conducerea Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
   
„Va fi vorba despre procurori şi judecători cu o reputaţie ireproşabilă, cu experienţă, neimplicaţi în tot felul de probleme de imagine, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi va audia pe toţi, în mod absolut transparent, şi va face o recomandare pentru unul dintre ei, după care, evident, preşedintele Băsescu trebuie să îi numească în funcţie. (...) Nu cred că doamna Pivniceru are timp în prima săptămână să dea drumul la acea preselecţie, dar sunt convins că în luna septembrie se va putea intra pe procedurile legale“, a mai spus Ponta.



×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close