Antena 3 CNN Actualitate Prahova. Pompieri în misiune, atacaţi de oamenii pe care îi ajutau (VIDEO)

Prahova. Pompieri în misiune, atacaţi de oamenii pe care îi ajutau (VIDEO)

Prahova. Pompieri în misiune, atacaţi de oamenii pe care îi ajutau (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Observator
13 Aug 2010   •   16:36

Intervenţie grea pentru pompierii prahoveni. Până să domolească flăcările, militarii au dat piept cu nervii localnicilor din Mărgineni. Flăcări imense cuprinseseră opt case, iar oamenii parcă au luat şi ei foc când au văzut că pompierii nu mai ajung. Când i-au văzut, le-au tăiat furtunurile şi l-au luat la pumni pe unul dintre ei. Asta a întârziat şi mai mult misiunea militarilor. Toate cele opt case s-au făcut scrum.

Iar în câteva minute, limbile de foc au mai cuprins două case. Se înteţea focul, se înteţeau şi nervii oamenilor, care numărau secundele până la sosirea pompierilor.

În jur de 40 de pompieri au alergat spre zona de foc. Au venit de la Ploieşti, de la aproape 50 de kilometri distanţă. S-au mobilizat repede, dar disperarea oamenilor era maximă.

Până să stingă flăcările însă, pompierii au trebuit să ţină piept furiei oamenilor.

În câteva minute, străzile din Mărgineni s-au umplut de mascaţi şi poliţişti. Aşa s-au mai domolit oamenii. Nu şi flăcările. Fumul gros a intoxicat doi oameni.

După aproape o oră, pompierii au reuşit să stingă focul. Opt case au ars din temelii. Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii incendiului.



Observator

×
Subiecte în articol: pompieri incendiu case misiune flacari
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close