Antena 3 CNN Actualitate Prăpăd în țară, în urma vijeliilor! Doi oameni prinși sub acoperiș, alți doi, salvați din Dunăre. Aproape 200 de apeluri, la 112, în două ore, în Caraș Severin

Prăpăd în țară, în urma vijeliilor! Doi oameni prinși sub acoperiș, alți doi, salvați din Dunăre. Aproape 200 de apeluri, la 112, în două ore, în Caraș Severin

Ioana Mircea
2 minute de citit Publicat la 08:58 22 Iul 2023 Modificat la 08:58 22 Iul 2023

Pompierii au salvat ieri noapte două persoane prinse sub un acoperiș prăbușit și alte două care au fost surprinse de furtună pe Dunăre, în urma codului roșu de vijelii și grindină din județul Caraș-Severin.

După temperaturi de peste 33 de grade, termometrele au coborât brusc la 15 grade și s-a dezlănțuit potopul. Vizibilitatea a scăzut la nici 50 de metri, iar vântul a bătut, încât a smuls mai multe acoperișuri de bloc care au ajuns pe mașinile oamenilor.

În urma vântului puternic și a precipitațiilor abundente înregistrate într-un timp foarte scurt, au fost înregistrate 175 de apeluri, în intervalul orar 22:20 - 00:30, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.

Citește și: "Ferească Dumnezeu!": Imagini apocaliptice cu potopul din Arad

Cele mai multe situații s-au înregistrat în municipiul Reșița, unde pompierii au intervenit pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe carosabil pe DN58B, la ieșirea din Reșița spre Caransebeș. Traficul a fost oprit timp de aproximativ 120 de minute.

De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe carosabil, acoperișuri, precum și pentru degajarea copacilor căzuți pe autoturisme pe aproximativ 20 de străzi.

Două situații mai deosebite s-au înregistrat pe str. Zadei, unde două persoane au fost surprinse sub acoperișul unui bloc prăbușit de vântul puternic. Acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de către o ambulanță SAJ și una SMURD.

Două persoane au fost salvate din Dunăre

Cea de-a două situație a fost semnalată în dreptul Insulei Ostrov, unde două persoane au fost surprinse de furtună pe Dunăre și au fost recuperate ulterior de Poliția de Frontieră.

Pompierii au fost solicitați și în localitățile Zăvoi și Băile Herculane pentru degajarea copacilor de pe carosabil, precum și a unui acoperiș care era în pericol de cădere. În orașul Bocșa, pompierii militari, împreună cu cei voluntari, au acționat pentru stingerea unui incendiu la un stâlp electric.

De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ezeriș a acționat pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe DN58A, între Ezeriș și Fârliug. Au fost angrenați un număr de aproximativ 70 de militari și 17 autospeciale din cadrul celor 4 subunități de intervenție ale ISU Caraș-Severin.

Vântul puternic care a lovit cu rafale de peste 90 de kilometrii pe oră a făcut ravagii în mai multe localități din județul Arad. La Timișoara, o ploaie de câteva minute a inundat mai multe străzi și gospodării.

×
x close