Printre acestea se află construirea a 3 spitale regionale, o premieră naţională. "Dar două proiecte sunt premiere pentru sistemul naţional românesc: lansarea unui program naţional de radioterapie, în cadrul căruia vor fi construite între trei şi cinci unităţi noi în ţară, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi începerea construcţiei, pentru prima dată din 1989, a trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova şi Cluj", a mai spus Bănicioiu
Ministrul a venit cu veşti bune atât pentru pacienţi cât şi pentru medici care ar putea câştiga mai mulţi bani. "Cine munceşte mai mult şi mai bine, va fi mai bine plătit, de aceea una dintre legile pe care le vom introduce în acest an este legea veniturilor personalului medical. Această lege va permite doctorilor să utilizeze infrastructura spitalelor publice, contra cost, asta şi în beneficiul spitalului, al doctorului şi al pacientului. Tot din acest an, mai exact din 1 mai, va începe să funcţioneze cardul de sănătate, care a fost distribuit asiguraţilor în 2014, prin Poşta Română. Acesta va permite controlul fondurilor din sistemul de sănătate, reducerea fraudelor, cu beneficiu direct şi pentru pacienţi. Cititoarele de card au un preţ modic, de la 60 de lei", a spus Bănicioiu.
Ştiri video recomandate