Premierul României, Viorica Dăncilă, participă la un eveniment important dedicat memoriei Holocaustului la Muzeul Național de Istorie.
„Evenimentul de astăzi vine în completarea celui pe care l-am deschis, în urmă cu aproximativ o lună, la Bruxelles. E concentrat pe promovarea uneia dintre cele mai importante proiecte aflate în atenție în prezent, la nivel național, cel am deschiderii Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România”.
„După cum, fără îndoială, cunoașteți, România a exercitat în perioada 2016-2017 președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului. Această experiență ne-a arătat că sunt necesare la nivel național măsuri suplimentare, atât în direcția promovării educației privind Holocaustului, cât și în direcția fixării în conștiența publică a societății românești a unor elemente legate de resposabilitatea României în evenimentele din perioada Holocaustului și de memorie a victimelor Holocaustului din România”.
Viorica Dăncilă a precizat care este obiectivul principal al deschiderii Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România.
„Proiectul pe care l-am menționat, cel al deschiderii Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, își propune obiectivul ambițios de a contribui la promovarea educației privind Holocaustul la nivelul întregii societăți românești”.