Antena 3 CNN Actualitate Premierul interimar critică decizia CCR pe declarațiile de avere. Predoiu: Nu trebuie să rămână așa, Parlamentul să intervină

Premierul interimar critică decizia CCR pe declarațiile de avere. Predoiu: Nu trebuie să rămână așa, Parlamentul să intervină

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 11:32 30 Mai 2025 Modificat la 12:13 30 Mai 2025
catalin predoiu
Cătălin Predoiu,premierul interimar./ Sursă foto: Hepta

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, vineri, că decizia Curţii Constituţionale privind declarațiile de avere limitează transparenţa privind averile demnitarilor, iar Parlamentul trebuie să găsească o formulă în această nouă situaţie. „Acest lucru nu trebuie să rămână așa”, spune Predoiu.

„Eu nu prea comentez decizii, dar, în orice caz, nu o văd cu ochi foarte buni. Până nu văd motivarea, nu fac un comentariu profesional, dar cu cât mai puţină transparenţă în viaţa publică, cu atât mai rău. Ideea e să avem o largă transparenţă. Dacă sunt chestiuni de reglat în lege trebuie refăcute. Eu cred că, într-o formă sau alta, publicul trebuie să păstreze posibilitatea de a, nu neapărat monitoriza, dar de a fi încunoştiinţat că averile demnitarilor publici nu depăşesc veniturile lor şi cumva Parlamentul trebuie să găsească o formulă în această nouă situaţie", a explicat Predoiu, într-o declaraţie acordată presei în faţa Ministerului de Interne.

Potrivit acestuia, Parlamentul trebuie să intervină şi să corecteze situaţia pentru că „nu trebuie să rămână așa”.

„Nu-mi permit să critic nicio instanţă din România pentru hotărârile pe care le dă, nu este treaba mea să comunic hotărârile, nici nu ştiu exact care a fost raţionamentul, că nu am citit motivarea. Pe de altă parte, rezultatul acestei situaţii judiciare şi legislative este că avem mai puţină transparenţă în ceea ce priveşte publicarea averilor demnitarilor. Or, acest lucru nu trebuie să rămână aşa, trebuie cumva, prin cooperare între cele două puteri, acum Legislativul trebuie să intervină şi să corecteze situaţia şi să adopte o lege care, mă rog, să nu încalce nici Constituţia, nici reglementările europene, dar care să şi asigure publicului din România posibilitatea de a se asigura şi de a avea mai multă încredere în sensul că demnitarii nu îşi depăşesc atribuţiile şi nu acumulează valori materiale, financiare peste veniturile lor, care ar ridica un semn de întrebare cu privire la onestitatea lor”, a transmis Cătălin Predoiu.

În opinia sa, transparenţa în materie de bunuri mobile, imobile, de averi ale demnitarilor, patrimoniu este un element care poate consolida încrederea între cetăţeni şi cei care conduc, la toate nivelurile.

„Nu este vorba aici doar despre nivelurile înalte ale administraţiei, ci şi niveluri intermediare”, a spus Predoiu. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close