Antena 3 CNN Actualitate Premierul Victor Ponta a înmânat cheile primelor 100 de microbuze destinate transportului şcolar în mediul rural

Premierul Victor Ponta a înmânat cheile primelor 100 de microbuze destinate transportului şcolar în mediul rural

Premierul Victor Ponta a înmânat cheile primelor 100 de microbuze destinate transportului şcolar în mediul rural
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.C.    |    23 Iul 2014   •   12:07

Premierul Victor Ponta a înmânat cheile primelor 100 de microbuze şcolare către primăriile incluse în proiectul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, anunţă Agerpres.

Aceasta este prima fază a proiectului, care presupune distribuirea a 600 de microbuze şcolare, urmând ca în faza a doua să fie achiziţionate şi distribuite alte 659 de microbuze.

"Mă bucur foarte mult că am reuşit să demarăm acest program...Nu-mi doresc altceva decât să aveţi grijă să ajungă copiii la şcoală, sănătoşi şi să aveţi grijă de ele" a spus Victor Ponta, alături de care s-au aflat miniştrii Liviu Dragnea şi Remus Pricopie.

Fiecare dintre aceste microbuze a costat 26.933 de euro cu TVA, finanţarea fiind asigurată din sumele obţinute din vânzarea de certificate verzi.
Microbuzele, marca Opel, au o capacitate de 16+1 locuri şi sunt dotate cu servodirecţie, sisteme electronice de asistenţă la frânare şi antipatinare, control al stabilităţii, cronotahograf, aer condiţionat şi au o garanţie de 5 ani în limita a 150.000 de kilometri.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta microbuz proiect
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close