Antena 3 CNN Actualitate "Astăzi îmi depun mandatul de prim-ministru"

"Astăzi îmi depun mandatul de prim-ministru"

"Astăzi îmi depun mandatul de prim-ministru"
04 Noi 2015   •   10:47

Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul de la conducerea Guvernului.

"Începând cu ziua de astăzi,  îmi depun mandatul de prim-ministru şi implicit pe cel al Guvernului României", a anunţat Victor Ponta.

"Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cadrul societăţii şi dorinţa legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decât patronii unei firme. Nu cred că este corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost pe teren. Nu mă bat cu oamenii, cred că ar fi o mare greşeală şi am avea toţii de suferit", a afirmat primul ministru.

"Sper că depunerea mandatului meu şi a Guvernului să satisfacă cererile protestatarilor", a mai spus Victor Ponta. 

Vedeţi lista miniştrilor care pleacă odată cu Victor Ponta

"Până la formarea unui nou Guvern, vom asigura interimatul. La ora 4, vom avea o şedinţă de Guvern ca să le multumesc tuturor colegilor şi să asigurăm tranziţia către un nou Guvern", a declarat premierul demisionar. 

Demisia a fost anunţată anterior de Liviu Dragnea, care a precizat că decizia premierului a fost luată ca urmare a faptului că partenerii de coaliţie nu au înţeles că trebuie să îşi asume responsabilitatea politicã pentru evenimentele tragice, el sugerând astfel că vicepremierul Gabriel Oprea şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au refuzat să facă pasul înapoi.

 "A hotărât să-şi depună mandatul pentru că nu se mai poate continua aşa", a declarat Liviu Dragnea.


Peste 25.000 de oameni au protestat marţi seară în Capitală. Oamenii au cerut demisii. Au cerut demisia primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au cerut demisia Guvernului şi a Patriarhului.

Protestatarii au mărşăluit prin centrul Bucureştiului mai bine de şapte ore.


×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close