Antena 3 CNN Actualitate Premiu de peste 7,4 milioane euro, la Loto 6/49. Vezi numerele câştigătoare

Premiu de peste 7,4 milioane euro, la Loto 6/49. Vezi numerele câştigătoare

Premiu de peste 7,4 milioane euro, la Loto 6/49. Vezi numerele câştigătoare
de M.Z.    |    19 Mai 2013   •   21:41

Premiul de peste 32,2 milioane de lei (peste 7,4 milioane de euro) la categoria I a jocului Loto 6/49 nu a fost câştigat nici duminică, înregistrându-se un report de 33.600.791, potrivit Loteriei Române.

Numerele extrase duminică la Loto 6/49 sunt 48, 21, 24, 4, 39 şi 1.

La categoria a doua a jocului (cinci numere ghicite - n.r.) au fost 18 câştigători care au obţinut câte un premiu de 37.301 de lei, iar la categoria a treia (patru numere ghicite, n.r.) au fost 1.078 de câştiguri, de câte 622 de lei.

La categoria I a jocului Noroc, unde număraul extras a fost 8332651, premiul de 1.544.937 de lei a fost adjudecat de un câştigător.

În schimb, la categoria I la Joker nu a existat niciun câştigător, reportul fiind de 4.339.564 de lei.

Premiul categoriei I a jocului Loto 6/49 a fost câştigat ultima dată pe 15 noiembrie 2012, fiind în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Anul trecut, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori, cel mai mare câştig obţinut fiind de peste 20 de milioane de lei.



×
Subiecte în articol: Loto 6/49 numere castigatoare
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close