Antena 3 CNN Actualitate Preotul din Videle, prins în flagrant cu un minor, cere să fie eliberat din arest

Preotul din Videle, prins în flagrant cu un minor, cere să fie eliberat din arest

Adelina Miron
<1 minut de citit Publicat la 10:08 12 Mai 2021 Modificat la 10:10 12 Mai 2021
o_1f5fmebh111nr15g3kkf1i9peqqb.jpg

Preotul din Videle care a întreținut relații intime cu un minor în Săptămâna Mare încearcă să scape de arestul preventiv. Ene Marin cere înlocuirea cu arestul la domiciliu.

În fața instanței s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dorit să recunoască nimic. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce întretinea relații intime cu un adolescent dintr-un centru de plasament din Capitală.

Preotul de 63 de ani era o cunoștință mai veche a polițiștilor, în trecut fiind cercetat într-un dosar și suspendat din biserică.

Pentru fapta sa de act sexual cu un minor riscă până la 10 ani de închisoare cu executare.

Preotul din Videle îi oferea minorului hrană și bani

Marin Ene îl cunoscuse pe băiat încă de când acesta era copil, iar după ce a împlinit 14 ani l-a determinat să întrețină relații sexuale cu el, oferindu-i, în schimb, hrană, haine și bani de cheltuială.

Părintele Marin slujeşte de-o viață într-o biserică din Videle, județul Teleorman, unde este cunoscut de credincioşi. 

În plus, preotul este şi un "ghicitor" cunoscut, care "deschidea cartea" contra unor sume de bani ce ajungeau până la 3.000 de lei, potrivit unor surse din mediul bisericesc.

×
Etichete: preot minor arest
Parteneri
x close