Site-ul televiziunii germane de stat ZDF a corectat articolul defăimător la adresa României publicat de Agenția Germană de Presă (DPA) referitor la aniversarea Centenarului Marii Uniri și care a stârnit reacții la București.
Articolul în cauză a fost rectificat printr-o precizare scurtă, la final: "În versiunea anterioară a articolului a fost folosit expresia anexarea Transilvaniei. Am schimbat asta".
Ambasada Germaniei la București se dezice de articol și cere corectarea lui
"Statul român modern a luat naştere acum 100 de ani prin unificarea mai multor regiuni, printre acestea şi Transilvania. Am sărbătorit, împreună, aniversarea acestui stat român modern la 1 decembrie. Saşii transilvăneni s-au pronunţat şi ei, din proprie iniţiativă, pentru noul stat, la Adunarea Saşilor din ianuarie 1919, de la Mediaş.
Relatări publice care contrazic această înţelegere sau care pot conduce la interpretări eronate nu corespund punctului de vedere al Guvernului Federal. Pe cale de consecinţă, am solicitat Agenţiei Germane de Presă dpa şi televiziunii publice ZDF o corectură a pasajelor respective din materialul „Rumänien feiert 100 Jahre Anschluss Siebenbürgens“, publicat la 01.12.2018", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ambasadei.
MAE a reacționat la articol
Ministerul Afacerilor Externe consideră că articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF cu privire la aniversarea Centenarului Marii Uniri nu reflectă adevărul istoric, conţine erori grave şi o abordare tendenţioasă, precizând că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri la cele două redacţii în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate.
MAE a solicitat DPA şi ZDF rectificarea informaţiilor publicate despre Centenar: erori grave, abordare tendenţioasă
Mihai Gâdea a prezentat în emisiunea „Sinteza Zilei” cum este România discreditată în presa din Germania.
Un articol publicat de Deutsche Presse Agentur și preluat de una dintre cele mai mari televiziuni din Germania, ZDF, în care se spune că noi, ieri, am aniversat 100 de ani de la momentul în care am anexat o parte din Ungaria.
„România sărbătorește 100 de ani, aniversare a anexării fostei provincii maghiare a Transilvaniei. Cu acest câștig teritorial, de la prăbușirea Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial, România și-a mărit teritoriul cu aproximativ o treime”, apare pe siteul televiziunii ZDF.
