Antena 3 CNN Actualitate Președintele ANRE: „Există o ofertă de peste cinci lei pe kWh în comparatorul de prețuri. Clar nu are rolul de a atrage consumatori”

Președintele ANRE: „Există o ofertă de peste cinci lei pe kWh în comparatorul de prețuri. Clar nu are rolul de a atrage consumatori”

R.M.
2 minute de citit Publicat la 15:45 01 Iul 2025 Modificat la 15:45 01 Iul 2025
doi muncitori pe un stalp de tensiune
El le transmite furnizorilor care cer astfel de prețuri să vină mai întâi să-și ia licența de la ANRE / Foto: Getty Images

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că pe platforma de comparație a prețurilor la energie există și oferte foarte scumpe, de peste 5 lei pe kWh, în timp ce cele mai bune sunt în jur de 1 leu. El le transmite furnizorilor care cer astfel de prețuri să vină mai întâi să-și ia licența de la ANRE.

„Vreau să vă spun că în comparatorul de preţuri în continuare avem publicate oferte care sunt, din punctul meu de vedere, nejustificate de mari. Fără să dau iarăşi exemple de furnizori şi să-i nominalizez, în comparatorul de preţuri există o ofertă pe care un furnizor a publicat-o de peste 5 lei pe kWh, în condiţiile în care cea mai bună ofertă este în jurul valorii de un leu, deci o ofertă de cinci ori mai mare. Pentru mine este clar. Oferta aceea este una care nu are rolul de a atrage consumatori”, a declarat preşedintele ANRE, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a mai adăugat că cei care vin cu astfel de oferte nu au nicio legătură cu cele care sunt alcătuite într-un mod corect.

„Este evident că furnizorul respectiv nu vrea portofolii de clienţi şi vreau să le transmit tuturor furnizorilor care vin cu astfel de oferte care n-au nicio legătură cu cele care sunt alcătuite într-un mod corect, în aşa fel încât să atragă portofolii de clienţi, că mai bine vin şi depun licenţele de furnizare la Autoritatea de Reglementare. Să ne facă o adresă, să spună că nu vor să furnizeze energie electrică şi să vină la direcţia de licenţe şi să predea licenţele respective, pentru că este mai cinstit aşa, decât să vedem în comparator preţuri de 5 lei pe kWh, respectiv 8 lei pe kWh”, a mai afirmat George Niculescu.

Tichet de 50 de lei pentru consumatorii vulnerabili

Reamintim că Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, o schemă de ajutor pentru consumatorii vulnerabili. De la 1 iulie 2025, aceștia vor primi 50 de lei/lunar sub forma unui tichet electronic pentru plata facturilor.

Sunt eligibile pentru acest ajutor persoanele singure cu venituri sub 1.940 lei/lună şi familiile cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană.

Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga ţară vor putea accesa acest sprijin. Aproximativ 4 milioane de români vor beneficia de cei 50 de lei/lună. 

Măsura a fost luată după ce de astăzi, 1 iulie, s-a încheiat oficial perioada în care consumatorii beneficiau de prețuri plafonate la energie. Tarifele de 0,68 lei, 0,80 lei și 1,3 lei/kWh, stabilite în funcție de consum, nu mai sunt valabile.

Noile preţuri ajung până în jurul valorii de 1,5 lei/kWh, ceea ce înseamnă că, în cazul celor cu consum până în 100 KWh factura s-ar putea dubla.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close