Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Băsescu: Generaţia actuală şi generaţiile viitoare, datoare să atingă idealurile poporului român

Preşedintele Băsescu: Generaţia actuală şi generaţiile viitoare, datoare să atingă idealurile poporului român

Preşedintele Băsescu: Generaţia actuală şi generaţiile viitoare, datoare să atingă idealurile poporului român
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Dec 2013   •   19:23
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut un discurs la recepţia de Ziua Naţională a României, organizată la Palatul Cotroceni. Şeful statului a spus că spaţiul public este inundat de idei şi teme ce ţin de agendele politice, dar şi de instrumente de acaparare a minţii.

Traian Băsescu a arătat în discursul său că "un element extrem de important" care ar trebui asumat este libertatea de a gândi.

"Avem spaţiul public inundat de idei şi teme ce ţin de agendele politice, dar şi de instrumente de acaparare a minţii şi spiritului oamenilor în interesul grupurilor de afaceri sau al unor trusturi de presă", a arătat preşedintele, citat de Mediafax.

Traian Băsescu a menţionat că libertatea de a gândi înseamnă "educaţie, înseamnă să discernem ce este informaţie şi ce este propagandă, denaturare, minciună sau dezinformare".

"Şi nu putem să facem acest lucru dacă nu ne cultivăm spiritul critic, o abordare tradiţională a lui Titu Maiorescu şi a şcolii de la Junimea", a mai arătat Traian Băsescu.

Preşedintele a declarat în cadrul recepţiei organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României că în urmă cu 95 de ani se înfăptuia cel mai de preţ ideal al românilor ca popor, România Mare prin revenirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei la România, un ideal pe care îl săvârşise Mihai Viteazul acum peste 400 de ani.

"E un moment astral al neamului românesc pe care nu putem să-l uităm pentru că este punctul de referinţă în veacuri al reunirii tuturor românilor în acelaşi stat. Generaţia actuală şi generaţiile viitoare sunt datoare să atingă idealurile de veac şi pe cele actuale ale poporului român. Acestea ţin de încheierea modernizării statului român, integrarea deplină în vatra de civilizaţie europeană, în spaţiul de securitate şi prosperitate euroatlantic, de care am aparţinut dintotdeauna şi de la care am fost deturnaţi mai bine de 50 de ani de o ideologie străină şi implantată aici, pe care unii încearcă să ne-o inoculeze şi în ziua de azi", a afirmat şeful statului.

Conform preşedintelui Traian Băsescu, "putem să răzbim în istorie mai ales în aceste momente zbuciumate de criză şi schimbare, numai cu solidaritate şi coeziune, cu definirea interesului naţional, cu viziune şi planificarea atentă a proiectelor strategice, pe termen lung".

Preşedintele a mai declarat că nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor lumii contemporane dacă nu redescoperim o valoare ce asigură împreună dorinţa de libertate şi demnitate, mândria şi coeziunea, solidaritatea şi spiritul critic, iar această valoare se numeşte patriotism.

"Ţine de români, de sistemul de învăţământ, de familie, dar şi de modul responsabil în care tratăm actul guvernării şi acţiunea politică să reuşim să insuflăm din nou tuturor românilor patriotismul, iubirea de ţară, iubirea de aproape, de concetăţenii români, indiferent de originea etnică sau de locul în care trăiesc pe acest pământ", a afirmat Traian Băsescu.

La recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României a fost invitat, anul acesta, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a susţinut, la rândul său, un discurs în faţa invitaţilor.

Printre cei prezenţi la eveniment s-au mai numărat Patriarhul BOR, PF Daniel, şeful DNA, Codruţa Kovesi, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, deputaţii Roberta Anastase, Elena Udrea, şeful SIE, Teodor Meleşcanu, liderul PMP Eugen Tomac, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, vicepreşedintele BNR Florin Georgescu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, nu au participat la recepţia de la Palatul Cotroceni.

×
Subiecte în articol: Palatul Cotroceni
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close