Antena 3 CNN Actualitate Prima şedinţă a CSAT fără Mircea Geoană

Prima şedinţă a CSAT fără Mircea Geoană

Prima şedinţă a CSAT fără Mircea Geoană
Sursa foto: CSAT
30 Iun 2009   •   10:26

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi, la Palatul Cotroceni, în şedinţa periodică. Preşedinte PSD şi vicepreşedinte în acest for, Mircea Geoană a declarat că nu va participa astăzi la şedinţa CSAT, deşi la vremea când şi-a anunţat retragerea din această instituţie a precizat că va mai participa totuşi la o ultimă reuniune.

Astăzi este prima şedinţă a CSAT de la anunţul lui Geoană şi deci ultima la care preşedintele PSD ar mai fi fost dispus să participe. Invocând decizia şefului statului de a retrage trupele româneşti din Irak fără a-i consulte pe membrii CSAT, Geoană şi-a anunţat pe 7 iunie, în ziua alegerilor europarlamentare, retragerea din acest for.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi se află discuţii despre trupele pe care România le va putea pune la dispoziţie, pentru misiuni în afara ţării, mai ales pentru participarea la Forţa de Intervenţie Rapidă a NATO.

Alte probleme dezbătute vor fi necesitatea formării unui centru de luptă antidrog în zona Mării Negre şi pericolul reprezentat de criminalitatea informatică.

Antena 3



×
Subiecte în articol: CSAT cotroceni
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close