Antena 3 CNN Actualitate Primarii din România anunţă facturi uriaşe la încălzire. Vezi cât vor fi acestea în marile oraşe

Primarii din România anunţă facturi uriaşe la încălzire. Vezi cât vor fi acestea în marile oraşe

Primarii din România anunţă facturi uriaşe la încălzire. Vezi cât vor fi acestea în marile oraşe
Sursa foto: Foto: www.museimobiliare.ro
14 Oct 2011   •   08:02

Dacă iarna trecută, la două camere, plăteam circa 220 de lei, acum suma va creşte la 300 de lei, dacă dispare complet subvenţia de la Guvern. În aceste condiţii, daca avem ceva economii, alternativa centralei de apartament devine una serioasă.

Primarii marilor oraşe anunţă facturi uriaşe la încălzire în această iarnă. De exemplu, edilul din Iaşi, Gheorghe Nechita, spune că bugetul local nu poate suporta şi cota de subvenţie ce a revenit până acum guvernului. Centrala de termoficare a oraşului funcţionează în pierdere, iar datoriile acumulate către furnizorii de combustibil au dus deja la sistarea apei calde la cele 54.000 de familii racordate la CET.

La Iaşi, preţul pe care-l plăteşte populaţia pentru o gigacalorie este de 185 lei, însă costul de producţie depăşeşte 300 de lei.

Situaţia este similară în toate oraşele mari din ţară. La Constanţa, costul de producţie al unei gigacalorii este de 338 lei, dar populaţia plăteşte acum exact cât în Capitală, adică 170 de lei pe gigacalorie. Aici, diferenţa de preţ este acoperită prin subvenţie de Primăria Constanţa. Prin eliminarea contribuţiei Guvernului, dacă primăria locală nu îşi măreşte cota proprie de subvenţie, preţul gigacaloriei va urca până la 248 lei.

În Bucureşti, situaţia este la fel de îngrijorătoare: primarul Sorin Oprescu a anunţat că facturile chiar s-ar putea dubla. Aici sunt 570.000 de apartamente ce primesc apă caldă şi căldură de la RADET Bucureşti. Populaţia din Capitală plătea până acum câteva săptămâni poate cel mai mic preţ din ţară: 124 de lei pentru o gigacalorie. Prima scumpire a venit deja la 1 august, când tariful a crescut la 169 de lei, dar Mihai Becheanu, directorul general al RADET, spune că, prin eliminarea subvenţiei de la Guvern, tariful gicacaloriei s-ar putea majora din nou.

Singurele oraşe mari care par a fi scăpat, cel puţin în această iarnă, de facturile uriaşe pentru încălzire sunt Cluj şi Timişoara, unde facturile ar trebui să fie sensibil egale cu cele de iarna trecută. De exemplu, la Cluj, deşi costul de producţie al unei gigacalorii este de 354 de lei, populaţia plăteşte 165 de lei, iar oficialii Primăriei susţin că tariful va rămâne acelaşi pentru că la bugetul local au fost prevăzuţi banii de subvenţii.




×
Subiecte în articol: primari facturi incalzire orase Cluj Iași
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close