Antena 3 CNN Actualitate Primarul Capitalei Gabriela Firea a numit un manager interimar la Spitalul Clinic Colentina

Primarul Capitalei Gabriela Firea a numit un manager interimar la Spitalul Clinic Colentina

Primarul Capitalei Gabriela Firea a numit un manager interimar la Spitalul Clinic Colentina
Sursa foto: Foto: Facebook
15 Ian 2017   •   18:13

Noul manager interimar al Spitalului Clinic Colentina va fi începând de luni, 16 ianuarie, dr. Silvi Ifrim, prin decizie a primarului general al Capitalei, informează duminică un comunicat de presă al Primăriei Bucureşti.

"Îi urez mult succes doamnei doctor Ifrim şi am convingerea că activitatea va decurge normal în Spitalul Colentina, în beneficiul pacienţilor, date fiind atât valoarea de necontestat a colectivului medical, cât şi experienţa noului manager, care în cei 30 de ani petrecuţi în acest spital a reuşit să cunoască foarte bine toate problemele", a declarat primarul general Gabriela Firea, potrivit sursei citate.

Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, dr. Silvi Ifrim este medic primar de medicină generală, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, având competenţe în ecografie generală şi vasculară. În anul 2004 a devenit doctor în ştiinţe medicale, iar în 2007 a obţinut competenţe în Managementul Spitalelor, ambele în cadrul UMF "Carol Davila" Bucureşti.

Cu excepţia primilor doi ani de stagiatură şi a ultimelor opt luni în care a ocupat poziţia de manager al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", dr. Ifrim şi-a desfăşurat activitatea, timp de 30 de ani, fără excepţie sau întrerupere, în cadrul Spitalului Clinic Colentina. Începând din anul 2002, a condus compartimentul/ secţia de Diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Potrivit municipalităţii, în scurt timp vor fi făcute publice rezultatele auditului financiar de la Spitalul Colentina, precum şi un raport complet privind corectitudinea deciziilor fostului management în legătură cu fluxurile medicale din această unitate spitalicească.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: primarul capitalei
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close