Antena 3 CNN Actualitate Primele imagini cu Regele Charles al III-lea la picnicul de la Valea Zălanului

Primele imagini cu Regele Charles al III-lea la picnicul de la Valea Zălanului

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:46 03 Iun 2023 Modificat la 19:04 03 Iun 2023

Update 17:49: Regele Charles se întoarce la reşedinţa sa după petrecerea câmpenească de la Valea Zălanului.

Și avem imaginile momentului. Sunt primele filmări cu regele Charles al III-lea la picnicul de la Valea Zălanului, unde sute de oameni au venit să îl întâmpine la prima ieșire.

Vorbim despre oameni veniți de la zeci, poate chiar sute de kilometri. Oameni veniți din Sfântu Gheorghe, oameni veniți inclusiv de la București, din Brașov, din Covasna. Cu toții au venit să-l vadă, să-l salute, să îi spună o vorbă bună. Regele Charles al III-lea a primit bujori, flori de câmp și important de subliniat faptul că de fiecare dată a rămas cu zâmbetul pe buze.

Așa s-a prezentat regele Charles al III-lea din momentul în care a ajuns aici, pe proprietatea sa din Valea Zălanului.

Citeşte şi: Regele Charles al III-lea, declarație exclusivă pentru Antena 3 CNN: „Mereu este minunat în România”

Un om zâmbitor, un om amabil, un om dispus să asculte și să îi asculte pe toți cei care au venit să-l întâmpine.

A fost condus la acel picnic organizat astăzi în sat de sute de localnici. 

În acest moment regele Charles al III-lea se află pe dealurile din zonă, însoțit de prieteni veniți tocmai din Anglia.

Șederea Regelui Charles al III-lea în România se va încheia marţi, 6 iunie, cu o vizită la Viscri, în judeţul Braşov. Acolo va vizita celebra casă albastră a fundației Prinţul de Wales, transformată în centru expozițional şi de pregătire profesională, dar şi una din bisericile fortificate din zonă, urmând să participe şi la un eveniment în cadru privat.

 

×
x close