Antena 3 CNN Actualitate Primul interviu al fiicei lui Ion Dichiseanu, după moartea tatălui său: ”Am confirmări de la el că este în continuare lângă noi”

Primul interviu al fiicei lui Ion Dichiseanu, după moartea tatălui său: ”Am confirmări de la el că este în continuare lângă noi”

Ioana Dichiseanu, fiica regretatului actor Ion Dichiseanu, a acordat pentru Antena 3 primul interviu după moartea tatălui ei. Aceasta a mărturisit că despărțirea de Ion Dichiseanu este dificilă în fiecare zi, dar și că vorbește cu marele actor în vis.

Primul interviu al fiicei lui Ion Dichiseanu, după moartea tatălui său: ”Am confirmări de la el că este în continuare lângă noi”
Sursa foto: Facebook/Ioana Dichiseanu
de Adelina Miron    |    26 Iun 2021   •   17:29

„Am apreciat și mesajele și gândurile, dar sincer vă spun că nu am putut să răspund nimănui. Nu știu dacă o să pot trece vreodată (n.r. peste durerea pierderii tatălui). Fiecare moment pentru mine și fiecare zi care trece este grea pentru că el nu mai este fizic și îmi este dor de el în fiecare clipă. (...) Deocamdată vreau să îmi canalizez toate gândurile către tata pentru a încerca să păstrez o comunicare cu el.”

Ioana Dichiseanu a spus că legătura cu tatăl ei este una puternică și după moarte. Aceasta încearcă să păstreze o comunicare constantă cu el și îl visează în fiecare noapte.

„Mi-a apărut în vis în fiecare noapte și mi-a spus niște lucruri, am foarte multe semne și confirmări de la el că este în continuare lângă noi.”

Fiica Ioanei Dichiseanu, nepoata actorului, este primul membru al familiei care l-a visat pe Ion Dichiseanu, a mai mărturisit Ioana. 

„Ea l-a visat prima. A visat că se juca cu el. (...) Visez conversații care nu au legătură cu amintirile trăite.”

Fiica lui Ion Dichiseanu spune că a început deja să îndeplinească dorințele și misiunile tatălui ei.

„Dimineața mă trezeam și chiar treceam la fapte și am reușit să fac niște lucruri pe care el m-a rugat să le fac.”

Întrebată care este cea mai prețioasă moștenire lăsată de Ion Dichiseanu, Ioana  a răspuns că însăși faptul de a fi copilul lui.

„Am onoarea de a-i duce mai departe numele, frumos și cu demnitate, așa cum îi plăcea lui să spună și știu că am fost un copil bun pentru el și sper să fiu și de acum înainte. (...) Cea mai importantă moștenire pentru mine este faptul că sunt copilul lui.”

×
Subiecte în articol: Ion Dichiseanu fiica
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close