Antena 3 CNN Actualitate "Bine ai revenit acasă, Radu!". Primul pompier rănit la Crevedia, tratat în străinătate, a revenit cu bine în țară

"Bine ai revenit acasă, Radu!". Primul pompier rănit la Crevedia, tratat în străinătate, a revenit cu bine în țară

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 07:27 06 Sep 2023 Modificat la 07:53 06 Sep 2023

"L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună și va putea să revină la viața normală în scurt timp. I-am mulțumit pentru curaj și pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să-și salveze semenii și să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem vești bune și despre ceilalți doi români tratați în Austria. Pe ei și pe toți românii noștri pompieri și civili îngrijiți acum în unități medicale din străinătate îi așteptăm cu bine acasă”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În prezent, 11 pacienți cu arsuri mai sunt tratați în unități medicale din afara țării - în Belgia (2 pacienți), Italia (2 pacienți), Austria (2 pacienți), Germania (4 pacienți) şi Norvegia (1 pacient).

Pacienții tratați în unități medicale din străinătate, precum și cei tratați în spitale din România pot fi însoțiți de membri ai familiei. Aceștia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniților pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în ședința de Guvern din 31 august 2023, transmite Guvernul.

Bine ai revenit acasă, Radu! L-am întâmpinat în această noapte pe unul dintre pompierii noștri tratați în străinătate...

Publicată de Marcel Ciolacu pe Marţi, 5 septembrie 2023

×
x close