Antena 3 CNN Actualitate Prin ce procedură trebuie să treacă Becali pentru a fi graţiat de Băsescu

Prin ce procedură trebuie să treacă Becali pentru a fi graţiat de Băsescu

Prin ce procedură trebuie să treacă Becali pentru a fi graţiat de Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Mai 2013   •   12:44
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a explicat în cadrul unui interviu acordat RFI că procedura graţierii este complicată şi că nu decide pur şi simplu preşedintele.

Întrebat despre eventuala solicitare a graţiere a lui George Becali, Sebastian Lăzăroiu a răspuns:

"Nu o să mă pronunţ pe o chestiune ipotetică. Sigur, e dreptul oricărei persoane condamnate să ceară această graţiere, dar e o întreagă procedură care trebuie urmată. Repet, asta-i o declaraţie de intenţie, n-am văzut încă cererea de graţiere".

"Se face o analiză, e o procedură complicată cu graţierea, nu decide pur şi simplu preşedintele, aşa că e Gigi Becali sau că e X sau e Y, se fac nişte analize, e un dosar întreg acolo, se iau nişte avize şi în final, sigur, preşedintele e cel care decide. Dar e greu de analizat parcursul ăsta înainte să ştii ce conţine dosarul respectiv", a precizat Lăzăroiu.

Parlamentarul George Becali a declarat, luni, după anunţul privind condamnarea sa, că nu exclude varianta de a cere preşedintelui Traian Băsescu graţierea sa.



×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close