Antena 3 CNN Actualitate Calitatea apei pe litoralul românesc. Cum sunt probele de apă şi peşte din Marea Neagră

Calitatea apei pe litoralul românesc. Cum sunt probele de apă şi peşte din Marea Neagră

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Direcţia de Sănătate Publică din Tulcea au intensificat acţiunile de verificare a calităţii apelor şi peştelui din Marea Neagră.

Calitatea apei pe litoralul românesc. Cum sunt probele de apă şi peşte din Marea Neagră
Sursa foto: pexels.com
de Silvia Preda    |    21 Iun 2023   •   23:17

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Direcţia de Sănătate Publică din Tulcea au intensificat acţiunile de verificare a calităţii apelor şi peştelui din Marea Neagră, după distrugerea barajului de pe Nipru, Ucraina, de la începutul lunii, iar până în prezent toate probele analizate în laboratorul de specialitate au ieşit în parametri normali.

Directorul DSVSA, Mitică Tuchilă, a declarat, pentru Agerpres, că dacă în mod normal erau prelevate şi analizate probe trimestrial sau săptămânal, în funcţie de zone şi de activitatea obiectivelor verificate, în ultima perioadă aceste teste şi analize au fost efectuate săptămânal sau chiar bisăptămânal.

"De la distrugerea barajului de pe Nipru nu au fost depăşiri. Au fost depăşiri de la începutul anului în diverse zone, altele decât cele de interes pe care le verificăm acum, ca urmare a dezastrului din Ucraina. Astăzi (miercuri, n.red.), am prelevat probe de la Sulina şi Sfântu Gheorghe, iar în zilele următoare vor fi prelevate probe şi de la Gura Portiţei", a precizat directorul DSVSA Tulcea.

Citeşte şi: Avertismentul unui expert ONU: Mine antipersonal ar putea eșua pe litoralul Mării Negre!

Probele prelevate din apă şi peşte sunt analizate în Laboratorul sanitar-veterinar, considerat de referinţă în România, unitate care are acreditate peste 90 de metode.

Pentru apă se fac analize fizico-chimice şi microbiologice, iar pentru peşte se fac analize microbiologice, parazitologice şi privind starea de prospeţime.

În perioada 1991-1995, în judeţul Tulcea, s-au înregistrat peste 150 de cazuri de holeră, dar niciunul dintre ele nu s-a soldat cu moartea unui pacient diagnosticat cu această boală.

După distrugerea barajului de pe Nipru de la începutul lunii, oficialii din Odesa, Ucraina, au tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea calităţii apei, afirmând că testele de laborator au "identificat agenţi infecţioşi în ultima săptămână". Urme de Salmonella, ouă şi larve de viermi au fost găsite în apa care, de asemenea, a depăşit "semnificativ" nivelurile permise pentru E.Coli. Prezenţa acestora în apa din zonele deschise din regiunea Odesa, inclusiv în Marea Neagră, estuarul Bilhorod-Dnistrovski şi fluviul Dunărea, este considerată de oficialii ucraineni "o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei".

×
Subiecte în articol: apa peste Marea Neagrã
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close