Câteva sute de oameni au avut de suferit începând de duminică seară şi apoi întreaga noapte, după ce mai multe garnituri au avut întârzieri de ore bune. Un marfar a rupt cablurile de alimentare cu energie electrică, pe ruta Braşov - Ploieşti. Nouă trenuri au fost trei ore blocate, în staţiile de pe Valea Prahovei, iar călătorii au ajuns la miezul nopţii la destinaţie. Şi Crucea Roşie a intervenit, după ce unei femei, aflată într-un tren întârziat, i s-a făcut rău.
Nouă trenuri au rămas blocate pe ruta Braşov- Bucureşti. Trei dintre garnituri au ajuns, după ore întregi de întîrziere, în Gara de Nord din Capitală. Călătorii au dat vina pe cei de la Căile Ferate pentru timpul pierdut pe valea Prahovei.
Din cauza oboselii şi a nervilor, câţiva călători au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Alte şase trenuri care circulau de la Bucureşti spre Braşov au avut la rândul lor întârzieri de până la 6 ore.
De partea cealaltă, conductorii spun că s-au achitat de îndatoriri şi i-au informat pe călători de ceea ce s-a întâmplat pe traseu.
Blocajul de pe calea ferată a fost provocat de un marfar care a rupt cablurile de alimentare cu energie electrică ale căii ferate între staţiile CFR Comarnic şi Valea Largă.
Antena 3
Ştiri video recomandate