Antena 3 CNN Actualitate Procesiune religioasă de amploare în Bucureşti, la Catedrala Patriarhală

Procesiune religioasă de amploare în Bucureşti, la Catedrala Patriarhală

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi cele ale Sfinţilor Constantin şi Elena au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi purtate prin oraş. Pelerinajul sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, va avea loc până în data de 28 octombrie.

Procesiune religioasă de amploare în Bucureşti, la Catedrala Patriarhală
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Mădălina Ignat    |    24 Oct 2022   •   15:04

Mii de pelerini au trecut in weekend pe la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Valuri de oameni urcă şi azi dealul Patriarhiei, supravegheați de jandarmi, să se roage la ocrotitorul Bucureştilor.

Astăzi a avut loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, precum și a icoanei Sfântului Ierarh Grigorie Palama și a părinţilor săi.

Enoriaşii au plecat de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – B-dul Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei;

A doua coloană a plecat de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou cu moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie pe traseul: Calea Șerban Vodă – Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei.

Ambele coloane s-au întâlnit la baza Dealului Patriarhiei cu delegația Mitropoliei din Veria și vor urca în procesiune spre Catedrala Patriarhală.

Între orele13.00 – 13.45, la Catedrala Patriarhală, a avut locc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară și săvârșirea slujbei Polihroniului.

Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse acum două secole la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi de atunci au protejat oraşul, spun credincioşii.

Vineri, 28 octombrie, Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin, aproximativ la ora 22:00.

"Ne aşteptăm să vină foarte multă lume, prin comparaţie cu anii precedenţi. Fireşte, măsurile de protecţie împotriva aglomerării sunt deja luate. Ne aşteptăm să treacă multe zeci de mii de pelerini în aceste zile. Pelerinajul se va încheia pe 28 octombrie, după trecerea ultimului pelerin. Până atunci, zi şi noapte se poate trece pe la racle", a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close