Antena 3 CNN Actualitate Procurorul șef al DNA: ”Avem 90-93 de dosare care au legătură cu pandemia”

Procurorul șef al DNA: ”Avem 90-93 de dosare care au legătură cu pandemia”

DNA are în lucru peste 90 de dosare care au legătură cu pandemia de COVID. Anunţul a fost făcut de procurorul şef anticorupţie, Crin Bologa.

procuror-sef-dna-dosare-pandemie
Procurorul-șef al DNA: ”Avem 90-93 de dosare care au legătura cu pandemia” Sursa foto: Hepta
de Cristi Popovici    |    22 Mai 2022   •   17:14

În unele dosare s-au dat deja sentinţe, iar în altele inculpaţii au încheiat un acord de recunoaştere cu procurorii anticorupţie.

„Legat de pandemie, în prezent, avem în lucru 90 sau 93 de dosare, din care avem 73 de suspecţi şi 51 de inculpaţi. De ce ştiu? Pentru că am dat o circulară la toţi colegii din DNA şi în fiecare zi se raportează la cabinetul procurorului şef situaţia dosarelor legate de pandemie şi în fiecare zi ştim când se clasează un dosar, când se finalizează rechizitoriu, când se pun sub acuzare persoane”, a declarat Bologa.

Şeful DNA a precizat că 13 dosare care au legătură cu pandemia sunt trimise în judecată, care vizează 26 de inculpaţi.

„Trimise în judecată avem 13 dosare cu 26 de inculpaţi. Avem şi la Braşov şi la Oradea, avem şi la Bucureşti dosarul Unifarm. Am avut două instituţii importante care au făcut achiziţii în pandemie, Unifarm şi ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate). Statul român prin aceste două entităţi a făcut achiziţii de produse medicale”, a precizat şeful DNA, la Prima Tv.

Crin Bologa a explicat că sunt şi unele dosare în care au existat acorduri de recunoaşterea vinovăţiei.  

„Avem şi sentinţe, au fost inculpaţi care au făcut acord de recunoaştere cu noi, atât la Oradea, cât şi la Bucureşti. Cred că şi în dosarul Unifarm am avut persoane pe care le-am pus sub acuzare, şi-au recunoscut vinovăţia şi au semnat acorduri de recunoaştere pe anumite pedepse. Şi la Oradea, unele persoane care au beneficiat de vaccinări fictive au făcut acorduri de recunoaştere cu procurorii DNA”, a mai declarat Bologa.

 

×
Subiecte în articol: pandemie dosare DNA Crin Bologa
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close