Antena 3 CNN Actualitate Procurorul Emilian Eva, plasat sub control judiciar

Procurorul Emilian Eva, plasat sub control judiciar

1 minut de citit Publicat la 08:59 26 Iun 2015 Modificat la 08:59 26 Iun 2015
eva.jpg
Foto: luju.ro
Procurorul acuzat de abuzuri în dosarul Telepatia a fost plasat sub control judiciar, vineri. 

Reporterul Antena 3, Ana Maria Roman, a explicat: 
 
"Urmează ca procurorii DNA să anunţe rezultatul audierilor de ieri. Odată impus controlul judiciar, anchetatorii nu vor mai cere avizul pentru alte măsuri mai drastice, cum ar fi arestul. Se pare că procurorul Emilian Eva va fi cercetat în libertate."
 
Acesta este anchetat de colegii săi de la DNA după ce joi au avut loc mai multe percheziţii acasă la Emilian Eva şi în biroul acestuia de la Parchetul Iaşi. 
 
Eva ar fi implicat într-un dosar legat de protejarea patrimoniului cultural naţional. Procurorul ar fi vândut 200 de picturi, unele false, luate de la un medic şi un samsar de obiecte de artă.  
 
Procurorul Emilian Eva a fost luat cu duba de la vila sa din Iaşi şi adus la sediul DNA din Bucureşti. Anchetatorii au ridicat şi mai multe documente, clasate ca probe în dosarul în care Eva este cercetat pentru mai multe fapte de corupţie, legat de protejarea patrimoniului cultural naţional. 
 
Potrivit anchetatorilor, Emilian Eva ar fi vândut peste 200 de tablouri în valoare de peste 300.000 de euro. Asta deşi, potrivit legii, calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ. 
 

×
x close