Antena 3 CNN Actualitate Cererea DNA de urmărire penală a lui Udrea va fi votată marți în Camera Deputaților

Cererea DNA de urmărire penală a lui Udrea va fi votată marți în Camera Deputaților

Cererea DNA de urmărire penală a lui Udrea va fi votată marți în Camera Deputaților
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    13 Oct 2016   •   12:55

UPDATE 12.55 - Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta luni cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, iar votul în plen va fi dat marţi, a decis Biroul permanent al forului legislativ. 

"Am avut o şedinţă a Biroului permanent, în urma unei solicitări a domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de doamna deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al Turismului şi membru al Camerei Deputaţilor. Conform Regulamentului, la orice solicitare Bp se întruneşte de îndată. S-a înaintat scrisoarea către Comisia juridică. Luni, odată cu plenul, Comisia juridică va lucra şi îşi va da avizul. Urmează marţi, după votul final, să fie votul cu bile", a precizat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu. 

El a spus că cererea justiţiei în privinţa Elenei Udrea este pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi sunt 13 volume, cu o medie de 200 de file fiecare. 

----------------------------

Știrea inițială 11.11

Cererea DNA în cazul Elenei Udrea a ajuns joi la Camera Deputaţilor, iar Biroul permanent se întruneşte la ora 12.30 pentru a stabili calendarul analizării acestei solicitări de către deputaţi. 

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009

"În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/10.03.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Udrea Elena Gabriela, fost ministru al Turismului şi membru al Camerei Deputaţilor, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la luare de mită prev. de art. 47 din Codul penal rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi a art. 5 Cod penal", se arată într-un comunicat al Parchetului General, transmis joi. 

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. 

În cursul lunii septembrie, procurorii i-au pus sub acuzare pe Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Turismului, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, suspectaţi de luare de mită, precum şi pe Elena Udrea, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani. 

Ulterior, au fost obţinute noi probe cu privire la săvârşirea de către Udrea a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale. 

"Pe baza probelor respective a rezultat că Elena Udrea i-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului, precum şi pe Victor Tarhon, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea (instituţie care primea finanţare şi de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanţilor unor societăţi comerciale care aveau contracte cu cele două instituţii să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale. Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obţineau fondurile infracţionale şi prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela", susţine DNA. 

Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acţionat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obţinuţi pe cale nelegală să ajungă la societăţile care prestau servicii legate de campanie. 

Procurorii precizează că, în acest dosar, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Silviu Ioan Wagner, Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco sunt cercetaţi sub control judiciar, aceeaşi măsură fiind dispusă şi faţă de Elena Udrea în legătură cu cele cinci infracţiuni de spălare de bani.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Elena Udrea urmarire penala
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close