Antena 3 CNN Actualitate „Procurorul vrăjitoarelor“, Maximilian Bălăşescu, va fi judecat în stare de arest preventiv

„Procurorul vrăjitoarelor“, Maximilian Bălăşescu, va fi judecat în stare de arest preventiv

„Procurorul vrăjitoarelor“, Maximilian Bălăşescu, va fi judecat în stare de arest preventiv
Sursa foto: Foto: Mediafax
02 Mar 2012   •   23:36

Fostul procuror Maximilian Bălăşescu va fi judecat în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de luare de mită, a decis, vineri, instanţa supremă, informează Mediafax.
   
În 27 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea de obligare de a nu părăsi ţara sau localitatea formulate de Maximilian Bălăşescu şi de cei doi complici ai săi, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu. Instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor trei.
   
Decizia a fost contestată de Maximilian Bălăşescu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
   
Magistraţii instanţei supreme au respins, vineri, recursul lui de Maximilian Bălăşescu, astfel că fostul procuror de la Parchetul Tribunalului Ilfov va fi judecaţi în stare de arest. Primul termen de judecată în dosar a fost stabilit de Curtea de Apel Bucureşti pentru 20 martie.
   
Maximilian Bălăşescu a anunţat la Curtea de Apel Bucureşti că a demisionat din Ministerul Public şi că a trimis demisia la Consiliul Superior al Magistraturii.
   
În 24 februarie, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe Maximilian Ioan Bălăşescu, pentru de luare de mită şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, pentru complicitate la luare de mită.
   
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna ianuarie 2012, procurorul Maximilian Ion Bălăşescu, cu ajutorul lui Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, a pretins de la un denunţător, cu titlu de mită, "un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată, urmând ca Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian să stabilească cu denunţătorul suma exactă".
   



×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close